Alba
Șoferii nu mai trebuie să trimită dovada plății amenzilor de circulație. Modificare în lege, promulgată de Klaus Iohannis
Președintele Iohannis a promulgat legea pentru simplificarea procedurii de plată a amenzilor rutiere. Șoferii vor vira banii în conturi deschise pentru acest scop, fără a mai trimite confirmarea plății la Poliție.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea şi completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliţie.
„Elementele minime obligatorii de structură şi de format ale procesului-verbal de contravenţie prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin normele de aplicare ale prezentei legi”, prevede actul normativ promulgat, potrivit Agerpres.
DOCUMENT: Expunerea de motive AICI: expunere motive modificare L203/2018
Legea stipulează şi că „prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Târgul de Crăciun Aiud: spectacole, distracție la patinoar și activități pentru copii. Programul evenimentelor din 18-21 decembrie
Ultima săptămână a Târgului de Crăciun de la Aiud aduce momente speciale în preajma sărbătorilor de iarnă. Sunt organizate spectacole, activități pentru copii și evenimente pentru toate vârstele.
Primăria Aiud anunță programul pentru perioada 18-21 decembrie.
Patinoarul este deschis până duminică, 21 decembrie inclusiv, în intervalul orar 12.00-20.00.
Joi și sâmbătă este Atelierul lui Moș Crăciun (orele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Atmosfera sărbătorilor de iarnă se instalează la Alba Mall vineri seara. Pe 19 decembrie, începând cu ora 18:00, centrul comercial va găzdui un concert de colinde tradiționale susținut de grupul vocal Datina, iar cei mici vor avea ocazia să-l întâlnească pe Moș Crăciun.
„Sună bine. Sună tradițional. Sună a chemare la sărbătoare.
La Alba Mall, credem în renașterea, an de an, a speranțelor și a tot ceea ce este…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Economistul Mircea Coșea, una dintre cele mai cunoscute și vocale figuri ale analizei economice din România, profesor universitar și fost politician, a murit joi, 18 decembrie 2025, la vârsta de 83 de ani.
Mircea Coșea a fost doctor în Științe Economice și profesor la Academia de Studii Economice din București, fiind apreciat de-a lungul timpului pentru expertiza sa în politici fiscale, reforme economice și analiză…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Activitate educativă despre protecția animalelor, desfășurată de polițiști la o școală din Alba Iulia
În cadrul programului național „Săptămâna Altfel”, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat în această săptămână o activitate educativă la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Alături de colegii lor din cadrul Serviciului Criminalistic, polițiștii au mers în rândul elevilor pentru a promova protejarea animalelor.
Potrivit IPJ Alba, în această săptămână,…
Citește mai mult pe Alba24.ro

