Alba
Șoferii Uber și Bolt ar putea folosi banda specială destinată transportului public. Proiect
Șoferii care lucrează pentru companii de ride sharing, cum sunt Uber sau Bolt, ar putea folosi banda specială destinată transportului public, aşa cum se întâmplă în cazul taximetrelor.
Propunerea este menționată într-un proiect de lege inițiat de către deputatul USR Filip Havârneanu.
“Prin folosirea benzilor de circulaţie pe care administraţiile locale le-au pus la dispoziţie autobuzelor sau troleibuzelor, am putea preveni aglomeraţia sau ambuteiajele. Putem lua în calcul mai puţină tensiune în trafic determinată de blocaje şi presiunea timpului. Pe de altă parte, eliminăm discriminarea care există între şoferii clasici de taxi şi cei la Uber sau Bolt, întrucât ei practică, în definitiv, acelaşi tip de servicii. Contribuim de asemenea şi la creşterea mobilităţii urbane“, arată inițiatorul proiectului, potrivit ziare.com.
Potrivit acestuia, proiectul a fost gândit ţinând cont de jurisprudenţa europeană.
A amintit o decizie a Curţii Europene de Justiţie care prevede că activităţile de transport de tip urban desfăşurate prin intermediul platformelor digitale sunt asimilate serviciilor de transport şi nu serviciilor de comerţ online.
Taxiuri cu capacitate mai mare de patru…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Noua Dacia C-Neo, model care urmează să fie lansat în 2026, a fost surprinsă recent în teste pe Autostrada A10, lângă Alba Iulia. Trei mașini prototip, acoperite cu folie de camuflaj, au fost fotografiate în timp ce se aflau într-un spațiu de servicii de pe Autostrada A10, în zona localității Oarda, lângă Alba Iulia.
Noul break-crossover are o lunetă cu un unghi destul de înclinat, similar cu Audi A6 Allroad și va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Schimbări fiscale de la 1 ianuarie 2026: Impozit crescut pe dividende, reguli noi la microîntreprinderi și digitalizare extinsă
Schimbări fiscale de la 1 ianuarie 2026: crește impozitul pe dividende, se introduc reguli noi pentru microîntreprinderi și va fi utilizată o digitalizare extinsă.
Începând cu 1 ianuarie 2026, vor intra în vigoare mai multe modificări fiscale deja adoptate prin lege, care vor avea un impact semnificativ asupra mediului de afaceri.
Noile prevederi vor influența modul în care firmele își planifică bugetele, gestionează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Finanțare pentru procesarea alimentelor românești: Poți să îți iei inclusiv rulotă alimentară. Condiții de eligibilitate
Ministerul Agriculturii a deschis o nouă sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole, a anunțat ministrul Florin Barbu.
Potrivit acestuia, aproape 165 de milioane de euro vor fi alocate pentru extinderea și modernizarea unităților de procesare, în special în sectoare precum panificația, morăritul, patiseria, cofetăria, producția…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.
Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.
Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:
- veteranii de război,…
Citește mai mult pe Alba24.ro



