Alba
Șoferii vor putea raporta online problemele de pe autostrăzi și drumuri. Aplicație dezvoltată de stat
Șoferii vor putea raporta online probleme de siguranță rutieră constatate în trafic, pe autostrăzi sau drumuri naționale. Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN), din cadrul CNAIR dezvoltă o aplicaţie.
Prin OG 3/2022, ”administratorul punctului național de acces (CESTRIN – n.r.) realizează un sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor și de vehicule și a oricăror altor informații legate de siguranță care sunt percepute de cel care informează ca fiind un pericol real sau potențial pentru siguranța infrastructurii rutiere”.
Noul „sistem național pentru raportarea voluntară” va fi „nouă aplicație ce trebuie dezvoltată”, potrivit CNAIR, citată de HotNews.ro.
Practic șoferii români ar putea avea la dispoziție o aplicație dedicată accesibilă și de pe telefon prin care să poată raporta problemele de pe drumuri.
În baza celor semnalate, șoferi ar putea primi confirmări oficiale, iar sesizările ar urma să fie trimise spre rezolvare către autoritatea sau direcția responsabilă de respectivul sector de drum, mai arată sursa…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vot în Diaspora la alegerile prezidențiale din 2025: Au început înregistrările pe platforma dedicată
Vot în Diaspora : Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că începând de luni, 20 ianuarie 2025, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate, care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din acest an prin corespondență sau la o secție de votare din afara țării, se pot înregistra online pe portalul dedicat.
Este vorba despre www.votstrainatate.ro. Portalul cuprinde două secțiuni:…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea până în 2 februarie: se mai încălzește, perioade cu ploi. Prognoza meteo pe regiuni în următoarele două săptămâni
Vremea până în 2 februarie. Temperaturile sunt în creștere în următoarele două săptămâni. Meteorologii transmit că valorile termice diurne vor înregistra variații, însă vor fi mai mari decât cele normale.
Vor fi și perioade cu ploi, în intervalul 22-25 ianuarie și din nou în jurul datei de 2 februarie.
Maximele vor fi între 3 și 12 grade, chiar 15 grade în vestul țării, săptămâna viitoare.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Peste un centenar de viață. Două albaiulience, sărbătorite la 101 și 103 ani, de administrația locală
Două albaiulience au fost sărbătorite, la împlinirea a peste un centenar de viață. Primarul Gabriel Pleșa, alături de reprezentanți ai administrației locale, le-au vizitat cu această ocazie.
Ana Bimbea a împlinit 103 ani, iar Samfira Borlea are 101 ani.
”Cu mare drag, am sărbătorit aniversarea doamnei Ana Bimbea, care a împlinit vârsta de 103 ani și doamnei Samfira Borlea, care a împlinit vârsta de 101…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Fenomen rar pe cerul României. Șase planete vor fi vizibile în același timp, imediat după apusul Soarelui
Fenomen rar pe cerul României: Pe 25 ianuarie 2025, pasionații de astronomie vor avea ocazia să asiste la un fenomen rar: șase planete vor fi vizibile simultan pe cer imediat după apusul Soarelui.
Planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn și Uranus se vor alinia într-un spectacol cosmic rar întâlnit.
Toate planetele din Sistemul Solar orbitează în jurul Soarelui pe un plan plat numit ecliptică.
Unele dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro