Actualitate
Șoferiță rănită într-un accident pe un drum din Bistrița-Năsăud. Mașina a intrat într-un podeț
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, vineri la amiază în localitatea Domnești, județul Bistrița-Năsăud. Din primele date, șoferița unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un podeț.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 13 mai, polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un accident de circulație la Domnești.
Accident în Domnești, județul Bistrița-Năsăud: Cum s-a produs accidentul rutier
Din primele date, un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 154 pe direcția Șieu înspre Sărata, condus de o femeie de 69 de ani, din Bistrița a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț.
În urma impactului șoferița a fost rănită a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că aceasta nu consumase băuturi alcoolice înainte de accident.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


