Cluj
Sondaj: Două treimi dintre companii vor să aplice facilitatea fiscală pentru angajații din telemuncă
Două treimi dintre respondenţii unui sondaj organizat de PwC România în rândul reprezentanţilor mediului de afaceri susţin că vor aplica facilitatea fiscală pentru angajaţii în telemuncă introdusă în Codul fiscal, se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă remis joi AGERPRES.
Astfel, peste jumătate (56%) dintre respondenţii la sondaj consideră că modificările recente aduse Codului fiscal vin în sprijinul companiilor, iar facilitatea care va fi aplicată de cele mai multe companii (67%) vizează beneficiile pentru angajaţii aflaţi în telemuncă, potrivit documentului citat.
“Doar 8% dintre participanţi au spus că modificările nu le sunt utile, în vreme ce 38% încă le analizează pentru a vedea pe care dintre acestea le pot aplica.
Dintre noile prevederi introduse cu prilejul acestor modificări, 67% dintre respondenţi spun că pot beneficia de facilităţile fiscale pentru angajaţii care aplică telemunca, 17% de consolidarea fiscală, iar 8% de măsura privind ajustarea TVA pentru creanţele neîncasate de la beneficiari persoane fizice”, conform comunicatului PwC România.
Cele mai mari provocări fiscale
Potrivit sondajului, cele mai mari provocări din perspectivă…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…
Citește mai mult pe Cluj24
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…
Citește mai mult pe Cluj24
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
…
Citește mai mult pe Cluj24
