Alba
Sorin Bumb: Racordarea la rețelele de energie rămâne gratuită. Posibilitatea de a plăti lucrările de racordare în avans
Racordarea la rețelele de energie rămâne gratuită. Cei care doresc, au posibilitatea de a plăti lucrările de racordare în avans, urmând să-și primească banii înapoi în maxim 5 ani
„În cursul zilei de ieri am avut o serie de consultări cu reprezentanții firmelor de distribuție a energiei și cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) pentru a discuta pe marginea ultimelor reglementări adoptate în domeniul racordării populației la rețelele de energie electrică și gaze naturale.
ANRE a aprobat miercuri o serie de noi acte normative prin care se stabilesc procedurile tehnice privind racordarea la rețelele electrice a clienților casnici, dar și a clienților non-casnici ce se racordează prin instalații cu lungimea de până la 2.500 de metri, precum și regulamentul de racordare la rețeaua de gaze naturale.
Una dintre cele mai importante modificări adoptate este cea care prevede că persoanele fizice sau juridice care doresc să se racordeze la rețele de energie electrică sau gaze, mai repede decât termenul maxim de 90 de zile, stipulat în lege, pot face acest lucru pe cheltuiala lor, urmând ca apoi, în termen de maxim 5 ani, banii să le fie înapoiați de firma de distribuție a energiei, în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.


Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă
O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere.
Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Luna februarie 2026: Luna capriciilor, a îndrăgostiților și a pregătirii primăverii. De ce i se spune Făurar
Februarie este, fără îndoială, cea mai atipică lună a anului. Are doar 28 de zile în anii obișnuiți – așa cum este și februarie 2026 – și 29 doar o dată la patru ani, în anii bisecți. Ziua adăugată „în plus” nu este întâmplătoare, ci este o corecție necesară pentru a menține echilibrul dintre anul calendaristic și cel astronomic.
Dincolo de această particularitate, februarie este o lună încărcată de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
