Connect with us

Eveniment

Sportivii lotului naţional de Teqball, medaliaţi la Jocurile Europene, întâmpinaţi de autorităţile din Mureș

Published

on



sursa foto: Facebook /  Soós Zoltán 

La Teqball Arena din Târgu Mureș, oficialitățile locale și județene au întâmpinat sâmbătă cei patru membri ai lotului național de Teqball al României: Kinga Barabasi, Apor Gyorgydeak, Katalin Dako și Szabolcs Ilyes. Aceștia s-au întors cu două medalii de aur și una de argint de la Jocurile Europene de la Cracovia – Maropolska.

„Pot să spun că a fost foarte frumos, neaşteptat de frumos. Nici nu ştiam cum şi la ce să ne gândim, cum o să fie totul organizat.

În ce priveşte aurul, pot să zic că m-am gândit la o medalie, nu chiar la medalia de aur, dar oricum aş fi fost mulţumită dacă mă clasam în primele trei locuri. Sunt foarte fericită că am reuşit să aduc această medalie României.

M-a încurajat faptul că au venit foarte mulţi oameni să mă susţină din echipa României şi, surprinzător, foarte mulţi de spectatori din Polonia.

Cred că şi pe organizatori i-a luat prin surprindere faptul că au fost atât de mulţi, unii chiar n-au reuşit să intre deoarece nu mai erau locuri libere.

Pot spune că la Campionatul Mondial a fost mai greu deoarece sunt câteva ţări în afara Europei care au jucătoare foarte bune, dar şi aici a fost prezente din Franţa şi zonele din Ungaria, care pot spune că ele erau adversare, adversarele mele directe şi de care să zic aşa puţin m-am temut”, a declarat sportiva Kinga Barabasi, medaliată cu aur la simplu feminin.

De asemenea, Kinga Barabasi a obţinut o medalie de argint şi la dublu feminin, unde a făcut echipă cu Katalin Dako.

„M-am aşteptat să câştig.

Adică să fiu în finală şi sunt foarte fericită că am putut să câştig medalia de argint.

Am fost foarte, foarte, foarte fericită pentru această medalie de argint.

Doi ani m-am pregătit pentru această performanţă, nu e mult, doar doi ani”, a arătat Katalin Dako.

Numărul unu mondial, Apor Gyorgydeak, care a obţinut medalia de aur la simplu masculin, susţine că atenţia sa se îndreaptă acum spre Campionatul Mondial din Thailanda, unde îşi doreşte să îşi păstreze titlul mondial.

„Mă bucur că m-am calificat aici, la Jocurile Europene, după aceea a fost un vis sau un scop să câştig Jocurile Europene şi da, am reuşit să câştig Jocurile Europene. Sunt foarte bucuros.

Mă bucur că eu sunt campionul mondial şi numărul unu mondial, anul acesta sper să câştig încă o dată Campionatul Mondial. Acum vin calificările pentru Campionatul Mondial, sper că câştig şi merg acolo, la cred că va fi Thailanda”, a subliniat Apor Gyorgydeak.

Coechipierul lui Apor Gyorgydeak din proba de dublu masculin, în care s-au clasat pe locul IV, Szabolcs Ilyes, s-a arătat fericit pentru echipa României de Teqball care a avut un parcurs excelent.

„Suntem foarte bucuroşi că am câştigat trei medalii, două de aur şi un una de argint.

La dublu masculin nu am reuşit o medalie, dar am fost acolo, în final four.

Am avut şi minge de set cu sârbii, cu campionii mondiali, şi cu polonezii.

Am pierdut şi în finala mică, dar am fost în final four, două meciuri extraordinare şi suntem bucuroşi şi cu locul patru.

Atmosfera a fost fantastică.

Sportivii lotului naţional de Teqball, medaliaţi la Jocurile Europene, întâmpinaţi de autorităţile din Mureș. Primarul municipiului Târgu Mureș i-a felicitat pe sportivi

Am fost pe locul trei în clasamentul mondial, am avut grijă de set cu sut, dar nu a reuşit să câştigăm. Vrem să ne calificăm la Campionatul Mondial şi acolo sper că putem să câştigăm o medalie”, a declarat Szabolcs Ilyes.

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, le-a mulţumit sportivilor şi i-a asigurat că municipalitatea îi va sprijini şi va dezvolta acest sport, aşa cum a făcut-o şi până acum.

„Mulţumesc campionilor că au reprezentat oraşul nostru şi a adus deja într-un an medalii preţioase pentru renumele sportului târgumureşan.

Şi desigur, ideile nu s-au oprit acum un an, chiar dacă sunt multe dificultăţi cu legea finanţării sportive, găsim şi încercăm să găsim soluţia pentru a finanţa consistent această ramură sportivă, aflată într-o evoluţie fenomenală.

Pe plan mondial peste tot devine o deja o febră a sportului, ceea ce este foarte pozitiv.

Acum primăria va achiziţiona câteva mese de teqball pentru şcoli, din Târgu Mureş, ca să avem şi în curţile şcolilor, în afară de cele donate de Academia Românecască de Teqball şi desigur, să lărgim baza, să nu fie doar ea de la Complexul de Agrement Weekend.

Avem în pregătire un teren şi în Parcul Municipal, să fie şi acolo o zonă destinată teqball-ului”, a declarat primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan.

Între autorităţile care i-au întâmpinat pe sportivi se regăseşte şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Kovacs Levente, care şi-a exprimat speranţa că acest sport va fi inclus şi în programul olimpic mondial.

Sportivii lotului naţional de Teqball, medaliaţi la Jocurile Europene, întâmpinaţi de autorităţile din Mureș. Precizările președintelui Federaţiei Române de Teqball

„Considerăm important parteneriatul cu Federaţia Română de Teqball, în limita posibilităţilor noastre financiare.

În fiecare an sprijinim câte un eveniment care se organizează aici, în judeţul Mureş, şi sper că aceste rezultate vor continua şi în anii care vor urma şi acest sport va fi inclus în programul olimpic.

Şi acolo o să avem olimpici din Târgu Mureş, din România şi pe acest sport, în această categorie”, a arătat Kovacs Levente.

La întâlnirea cu autorităţilor au mai participat şi Lorant Szanto, conducătorul delegaţiei de teqball la Jocurile Europene de la Cracovia – Maropolska, director tehnic în cadrul Federaţiei Române de Teqball, precum şi preşedintele Federaţiei Române de Teqball, Teodor Luca.

„Este cu atât mai meritoriu acest rezultat, cu cât aceste Jocuri Europene se desfăşoară din patru în patru ani.

Ele sunt organizate de Comitetul Olimpic European, iar delegaţia noastră prezentă aici a făcut parte din delegaţia Comitetului Olimpic Român pentru aceste jocuri şi a completat cu succes zestrea de medalii a României.

Cu atât mai valoroase sunt aceste medalii, cu cât pe ele sunt inscripţionate cercurile olimpice. Este un rezultat deosebit pentru care ne bucurăm.

Pe lângă aceste două medalii de aur şi una de argint, locul patru la dublu masculin este foarte important pentru că am avut cele mai bune echipe mondiale acolo, la aceste jocuri europene de la Cracovia.

Sportivii lotului naţional de Teqball, medaliaţi la Jocurile Europene, întâmpinaţi de autorităţile din Mureș. Pentru sportivi urmează Campionatul Mondial din Thailanda

Urmează Campionatul Mondial din Thailanda (…)

De ce am ţinut neapărat să fim prezenţi pe la Teeqball Arena din Târgu Mureş? Pentru că înainte cu un an şi două luni când am inaugurat această bază spuneam că aceasta va fi o fabrică de campioni.

Mulţumim, domnule primar, pentru că aţi avut încredere în parteneriatul pe care l-am semnat în urmă cu 1,5 ani pentru a dezvolta această bază de Teqball din Târgu Mureş, deocamdată unica din România.

Sper că prin rezultatele pe care le-am adus să putem să dezvoltăm în continuare tot ce înseamnă acest sport important şi pentru oraş şi pentru judeţ, pentru comunitatea noastră”, a declarat Teodor Luca. Agerpres

sursa foto: Facebook /  Soós Zoltán 


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Pensia minimă garantată se majorează din ianuarie 2025. Cu cât crește indemnizația socială pentru pensionarii cu venituri mici

Published

on

Pensionarii cu venituri mici vor beneficia de o creștere semnificativă a indemnizației sociale (pensia minimă garantată) începând cu 1 ianuarie 2025. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat că indemnizația socială va crește cu 10,4%, ajungând la 1.415 lei, oferind un sprijin financiar mai consistent pentru această categorie vulnerabilă.

Potrivit CNPP, în anul 2024, nivelul veniturilor care permit acordarea acestei indemnizații este de 1.281 lei.

Majorarea indemnizației sociale vine…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Ordin ANRE: „Taxa pe țeavă” – toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să PLĂTEASCĂ o cotă parte la factura de energie termică

Published

on

ANRE a emis în acest an un ordin care prevede că toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate la sistemul centralizat sau dețin centrale…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Guvernul a decis prelungirea termenului pentru amnistia fiscală. În ce condiții contribuabilii pot beneficia de facilități fiscale

Published

on

Guvernul a decis, în ședința din 21 noiembrie 2024, prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale. Astfel, contribuabilii care doresc să-și clarifice situația fiscală au la dispoziție un interval suplimentar pentru a beneficia de facilitățile oferite, până la 19 decembrie 2024.

Termenul limită pentru depunerea notificărilor privind intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024. AICI Ghidul Amnistiei Fiscale

Amnistia fiscală. Cine poate beneficia de anularea unor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Închisoare cu executare pentru un bărbat din Sebeș care nu a plătit pensie alimentară. Avea de dat 9 lei pe zi, pentru un copil

Published

on

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la închisoare cu executare pentru abandon de familie. Mai exact, timp de doi ani a refuzat să plătească pensia alimentară celor doi copii pe care îi avea cu o femeie din oraș. 

Magistrații au calculat că acesta avea de plătit 9 lei pe zi, pentru fiecare copil, adică 18 lei pe zi. În data de 14 noiembrie 2024, magistrații Judecătoriei Sebeș au dat o decizie în acest caz. 

Situația este una simplă, o femeie din oraș a avut o relație cu bărbatul inculpat, iar în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading