Connect with us

Alba

„Spunem DA armoniei și prieteniei”: Proiect pentru reducerea violenței fizice și psihice, derulat în școli din județul Alba

Published

on



În perioada 30 ianuarie – 25 februarie 2022, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, va implementa proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, intitulat „Spunem DA armoniei și prieteniei!”.

Acesta se adresează, cu precădere, elevilor de gimnaziu și are ca scop implicarea acestora în activități care să conducă la identificarea formelor de violență, cunoașterea sensului valorilor: sinceritate, toleranță, colegialitate, prietenie, stăpânire de sine, respect, modestie, curaj, responsabilitate, colaborare, comunicare, formarea de atitudini în spiritul prevenirii și înlăturării violenței în mediul școlar precum și creșterea capacității de soluționare non-violentă a conflictelor.

Activitățile vor fi desfășurate în 4 dintre unitățile de învățământ din județul Alba și vor cuprinde și organizarea unui concurs, adresat elevilor beneficiari, care va consta în elaborarea unor afișe și clipuri video, care să transmit mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying).

Concursul …

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Tânăr din Almașu Mare, reținut după un apel la 112: Polițiștii, alertați că acesta conducea beat un autoturism. Unde a fost găsit

Published

on

Un tânăr din Almașu Mare a fost reținut pentru 24 de ore, de polițiștii din Alba, după ce a fost prins beat la volan. Polițiștii care l-au prins pe tânăr au fost alertați după un apel la 112.

La scurt timp după apel, aceștia au pornit în urmărirea tânărului și l-au găsit. Tânărul se afla în mașină, fiind staționat pe DJ 705 D. 

Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ Alba, în buletinul de presă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Bărbat din Daia Română, și rănit și cu dosar penal. A lovit un autoturism parcat, cu un motociclu electric neînmatriculat

Published

on

Un bărbat de 48 de ani din localitatea Daia Română a fost transportat la spital după ce a lovit cu motociclul, un autoturism parcat regulamentar.

Un bărbat de 48 de ani din localitatea Daia Română a fost transportat la spital de către polițiști, după ce a provocat o coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Acesta avea o alcoolemie de 1,03 mg/litru alcool pur în aerul expirat și nu deținea permis de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi atacuri cibernetice care vizează contabilii. Cum sunt atacate companiile de contabilitate și ce măsuri pot fi luate

Published

on

Noi atacuri cibernetice care vizează contabilii. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a observat un val nou de atacuri cibernetice care vizează contabilii și companiile din domeniul contabil, prin e-mailuri de tip phishing. 

Atacatorii trimit e-mailuri care par legitime și conțin atașamente .zip sau .rar.

Acestea au denumiri tehnice care sunt menite să creeze încredere, cum ar fi:…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Programul „Prima seră”: Producătorii de legume și fructe vor putea obține o finanțare nerambursabilă de 200.000 de euro. Condiții

Published

on

Producătorii de legume și fructe ar putea beneficia de un ajutor de stat de până la 200.000 de euro pentru investiții în infrastructura agricolă protejată. Programul „Prima seră” va oferi finanțare de până la 80% din investiția necesară pentru construirea de sere, inclusiv achiziția de utilaje și sisteme de încălzire. 

Pentru a beneficia de sprijin, solicitanții trebuie să fie înregistrați fiscal și să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading