Connect with us

Eveniment

Stelian Ion: Soluţiile din memorandumul privind salarizarea nu au fost considerate bune pentru sistemul judiciar

Published

on



Ministerul Justiţiei a considerat că soluţiile din memorandumul privind principiile salarizării nu au fost cele mai bune pentru sistemul judiciar, dar aceste prevederi vor fi analizate foarte atent şi „obstacolele” pot fi depăşite, a declarat, marţi, ministrul Stelian Ion.

„În justiţie sunt foarte multe probleme legate de legislaţia actuală, de propunerile care sunt tot discutate de foarte mult timp. Acele soluţii din acel memorandum analizate de direcţiile din cadrul Ministerului Justiţiei nu au fost considerate unele bune pentru sistemul judiciar. Acestea au fost motivele pentru care am avut acel punct de vedere. O să analizăm foarte atent aceste prevederi, pot fi depăşite aceste obstacole”, a afirmat Stelian Ion, la Parlament, întrebat care sunt motivele pentru care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ la memorandumul privind principiile salarizării.

În 17 martie, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în şedinţa de guvern a fost adoptat în primă lectură un memorandum privind salarizarea, în baza căruia toate ministerele vor trebui să prezinte propria viziune în privinţa salarizării în sistemul public.

„Am solicitat tuturor ministerelor de linie să prezinte propria viziune în privinţa salarizării în sistemul public, plecând de la nişte principii pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale le-a identificat ca fiind necesare. În primul rând, să existe o unitate în privinţa salariului în plată care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Noi propunem ca salariul de bază la care să se raporteze majorările sau calculul salariilor să fie de 2.300 de lei, nivelul salariului minim brut pe economie”, a declarat Raluca Turcan într-o conferinţă de presă. AGERPRES/(A – autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Festivalul ”Colind Iancului” la Cluj-Napoca. Paradă prin oraș cu 15 cete de colindători și concert la Casa de Cultură

Published

on






Festivalul ”Colind Iancului” are loc duminică la Cluj-Napoca, programul incluzând o paradă a cetelor de colindători și un concert la Casa de Cultură a Studenților,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Radare de weekend în Alba. Polițiști rutieri vor monitoriza traficul, în perioada 13-14 decembrie. Locații

Published

on

Radare de weekend în Alba, 13-14 decembrie. Polițiștii rutieri vor monitoriza traficul și în acest weekend, din diferite locații ale județului. Vor fi folosite și aparate din sistemul e-SIGUR.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri vor acționa sâmbătă, 13 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii

Published

on

Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.

A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.

Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

No bine! Cum ar fi arătat columna lui Funar. Roboţelul din Cluj care ne fură joburile şi versurile lui Fuego pentru tineri

Published

on






Pentru a fi printre primii care citesc newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading