Connect with us

Cluj

Stop AUSTERITATE. Profesorii se pregătesc de proteste la începutul anului

Published

on



Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste 165.000 de salariați din învățământ, protestează față de politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună în aplicare și susține că austeritatea anunțată de Guvernul Cîțu îndeamnă la declanșarea acțiunilor de protest în educație.

În condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie profesională.
După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu  data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie și de la data de 1 septembrie 2021.

Drepturile salariale, calculate incorect

De asemenea, după 3 ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Ilie Bolojan: Mandatul de premier va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor

Published

on






Mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor, a declarat joi premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei întâlniri cu investitori…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Mitch Creek (U-BT Cluj) strălucește în EuroCup. Al doilea cel mai valoros jucător al etapei 16

Published

on






Australianul Mitch Creek, de la campioana României U-BT Cluj, a oferit o prestație impresionantă în etapa a 16-a a Eurocup, reușind să se claseze al doilea pe lista…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Nicușor Dan: „E un act de curaj pentru cineva să fie ministru al Educației azi”

Published

on






Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că situația de la Ministerul Educației este una dificilă, subliniind că lipsa unui ministru nu este un lucru bun și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Eisberg România, un reper de securitate alimentară pentru salatele gata de consum

Published

on






În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading