Eveniment
Strat de zăpadă în Parâng şi Retezat. Salvamontiştii recomandă prudenţă
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor să fie prudenţi dacă au în intenţie să meargă la munte în următoarele zile, în condiţiile în care în masivele Retezat şi Parâng a nins, iar stratul de zăpadă depus la altitudini mai mari de 1.600 de metri măsura, marţi, între 5 şi 10 centimetri.
“S-a depus un strat de zăpadă considerabil, de 5 până la 10 centimetri. Le recomandăm turiştilor să abordeze traseele cu precauţie sau chiar să-şi anuleze, pe cât posibil, turele pe munte, în următoarele zile şi la sfârşitul de săptămână. Zăpada este proaspătă, înşelătoare, depusă peste bolovanii care abia au fost descoperiţi”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
El a precizat că în masivele Retezat şi Parâng mai sunt încă porţiuni în care stratul de zăpadă are o grosime destul de mare, deşi ne aflăm la începutul verii.
Echipele Salvamont se află cantonate în toate staţiunile montane ale judeţului, turiştii fiind sfătuiţi să anunţe orice intenţie de a pleca pe trasee, din zona cabanelor.
AGERPRES
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…
Citește mai mult pe Cluj24
