Alba
STS: 2021, anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de la introducerea numărului 112. Situația din Alba
2021 este anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgență 112, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Dacă în anii 2004-2005, non-urgențele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%.
În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe față de anul precedent. Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%) au fost urgențe reale, pentru care a fost necesară intervenția agențiilor specializate: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. Diferența, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri efectuate din eroare, solicitări de informații, farse și un procent redus de apeluri injurioase.
Majoritatea apelurilor, către Ambulanță
În cele 12 luni ale anului trecut către Ambulanță au fost transferate 51,23% dintre apeluri, către Poliție 22,60 %, către ISU-SMURD 19,03%, către Jandarmerie 4,44 % iar spre alte agenții 2,69 %.
Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total sunt Cluj – 70,62%, Timiș – 69,94% și București-Ilfov – 68,20%.
Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Număr dublu de infracțiuni descoperite de jandarmii din Alba, în 2024. Care este valoarea amenzilor. Bilanțul activităților
La sediul Jandarmeriei Alba a avut loc luni, 20 ianuarie, ședinta de „Evaluare a activităţii desfăşurate și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba în anul 2024”.
Activitatea a fost prezidată de către colonel Dumitru Ciocârlie din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Șeful Direcției Pază și Protecție Instituțională. Cu această ocazie, colonel…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Medalia „Bărbăție și Credință”, acordată plutonierului adjutant șef Claudiu Boțan din cadrul Jandarmeriei Alba
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba a avut loc luni, 20 ianuarie, prezentarea ,,Evaluării activităţii desfăşurate și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba în anul 2024”.
În cadrul acestei activități, colonelul Dumitru Ciocârlie, șeful Direcției Pază și Protecție Instituțională din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Festivalul Alba Chess, ediția a doua. Rezultatele competițiilor de șah desfășurate în școli din județ
Festivalul Alba Chess, ediția a doua, continuă în școli din județ. Evenimentul este organizat pentru promovarea şahului în rândul copiilor din clasele primare și gimnaziale.
Organizatorii au transmis rezultate ale competiților desfășurate în unități de învățământ din județ.
Alba Chess: Școala nr. 3 Cugir
S-au înscris 27 de elevi la ciclul primar şi 9 elevi la ciclul gimnazial. Profesor coordonator:…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Bacalaureat 2025: Miercuri, 22 ianuarie, se derulează o simulare tehnică în licee, în vederea organizării probelor de competențe. Nu vor participa elevii, iar simularea va fi fără subiecte reale.
Simularea tehnică va fi organizată în toate liceele care sunt centre de examen, potrivit unei adrese a Centrului Național de Evaluare și Politici în Educație, citată de edupedu.ro.
„Pentru desfășurarea în bune…
Citește mai mult pe Alba24.ro