Alba
SURSE: Fostul președinte Traian Băsescu, internat cu probleme cardiace, într-un spital din Paris, la o zi după decizia ICCJ
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost internat în cursul zilei de joi, 24 martie, într-un spital din Franța. Acesta ar avea o problemă cardiacă care necesită o intervenție, la un spital din Paris.
Informația a fost confirmată pe surse, de ziarele Libertatea.ro și G4media.ro.
Traian Băsescu s-a prezentat de urgență la spital cu probleme de inimă, iar medicii au decis că acesta „are nevoie de o intervenție care nu poate fi făcută în țară”.
Fostul președinte Băsescu a mai fost internat în trecut la spitalul de urgență din Paris, unde a fost supus unei operații pe aortă. Problemele de sănătate ale fostului președinte au apărut la scurt timp după verdictul definitiv de colaborator al fostei Securități ca poliție politică primit miercuri.
Instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul formulat de fostul preşedinte, fiind menţinută decizia din 20 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond, prin care a fost admisă acţiunea CNSAS şi a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
„Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
FOTO: INCENDIU în Jidvei. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Ce pagube a produs focul
Un incendiu s-a produs în noaptea de marți spre miercuri (28 spre 29 ianuarie) în localitatea Jidvei, din județul Alba.
Alarma s-a dat în jurul orei 12.20. Pompierii au fost alterați că în localitate focul a cuprins acoperișul unei case de pe strada Perilor.
La fața locului au intervenit pompierii din Blaj cu trei autospeciale, alături de pompierii voluntari din Jidvei.
Alba
Stații de reîncărcare pentru maşini electrice, la Zlatna. Cât vor costa și locațiile în care urmează să fie montate
Stații de reîncărcare pentru maşini electrice, la Zlatna. Șase stații de reîncărcare pentru mașini electrice urmează să fie montate în curând pe raza orașului și în satul Feneș, printr-o investiție de peste un milion de lei.
Primăria Zlatna a lansat, pe 28 ianuarie, în platforma SEAP, o licitație pentru servicii de proiectare și execuție lucrări, pentru obiectivul de investiții „Construire a 6 staţii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Lege care ar rezolva o mare problemă pentru românii din Diaspora. Carte de identitate românească, domiciliu în străinătate
Lege care ar rezolva o mare problemă pentru românii din Diaspora: Deputatul USR Iulian Lorincz a anunţat, marţi, că depune la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că românii care şi-au stabilit domiciliul în străinătate vor putea solicita cărţi de identitate cu menţionarea ţării de domiciliu. În prezent, un român stabilit în străinătate care solicită un paşaport CRDS, adică practic îşi declară…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Calendar alegeri prezidențiale 2025, aprobat de Guvern: campanie electorală din 4 aprilie, pentru 30 de zile. Când se votează
Guvernul a aprobat marți, 28 ianuarie, calendarul alegerilor prezidențiale 2025. Până în 15 martie va fi perioada de înscriere a candidaților, campania electorală începe din 4 aprilie, iar vot în primul tur va fi în 4 mai 2025.
Este vorba despre programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.
Cel mai târziu în data de 19 martie 2025 se va proceda la…
Citește mai mult pe Alba24.ro