Alba
Tânăr, condamnat după ce a ucis cu brutalitate un cal pe o pășune din Alba. Ce pedeapsă i-au dat judecătorii
Un tânăr care a ucis o iapă ce aparținea unui cetățean din localitatea Sânbenedic, județul Alba, a fost condamnat la o pedeapsă modică.
Deși fapta s-a petrecut în urmă cu aproape cinci ani, pe când tânărul avea 15 ani, magistrații Judecătoriei Aiud l-au condamnat pe tânăr abia în 2021.
În august 2017, tânărul era cioban și se afla cu oile pe o pășune lângă grădina unui bărbat din localitate. Potrivit tânărului, bărbatul i-ar fi adresat mai multe cuvinte urâte de-a lungul timpului și drept urmare ar fi vrut să se răzbune pe acesta, rănindu-i iapa.
În 27 august, a observat iapa și s-a hotărât să o bată, a susținut tânărul.
În timpul anchetei, inculpatul a încercat să ofere o altă variantă, diferită de realiate, în care a susținut că a omorât iapa din greșeală, însă anchetatorii au demonstrat că fapta s-a produs cu intenție și, mai mult de atât, moartea animalului a fost una brutală.
Varianta tânărului
Potrivit motivării instanței, tânărul a declarat că a luat iapa din locul în care era priponită, a legat-o de un prun și, cu priponul de fier, a lovit-o peste picioare, pentru ca aceasta să nu mai meargă și să nu mai fie înhămată la căruță.
Tânărul a mai susținut că ar fi…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Categoriile de români care vor beneficia de reduceri la transport în 2026. Condiții obligatorii
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care prelungește termenele pentru menținerea facilităților de transport în 2026.
Este vorba despre anumite categorii de persoane, care trebuie să îndeplinească condiții clare pentru a putea beneficia de tarife mai mici.
Așadar, Guvernul prelungește până la 31 decembrie 2026 termenele necesare menținerii facilităților de transport pentru:
- veteranii de război,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: ACCIDENT grav la Unirea. O femeie de 81 de ani a fost lovită de un tren. A fost transportată cu elicopterul SMURD la spital
O femeie în vârstă de 81 de ani a fost lovită de un tren luni dimineața, în jurul orei 10:30, în zona haltei Unirea.
La locul accidentului au intervenit o ambulanță SAJ de la Ocna Mureș, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Alba Iulia și un elicopter SMURD.

Potrivit unor surse, victima, o femeie în vârstă de 81 de ani, a suferit mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
REVELION 2025-2026 la Alba Iulia: Spectacol de artificii în Piața Cetății, în noaptea dintre ani
Cerul municipiului Alba Iulia va fi luminat de un foc de artificii în noaptea dintre ani. Mai exact, municipalitatea va organiza ca în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, un foc de artificii în noaptea de Revelion.
Localnicii și turiștii care se vor afla în Alba Iulia, în data de 31 decembrie vor putea sărbători trecerea dintre ani în Cetate.
Din zona Palatului Copiilor la ora 00.00, la trecerea din 2025 în 2026 va fi…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Horoscop săptămânal 15 – 21 decembrie 2025: În această ultimă săptămână completă înainte de Crăciun, universul ne invită să ne pregătim nu doar cadourile, ci și sufletele pentru marea sărbătoare.
Cu energia de final de an care pulsează intens, astrele ne ghidează către introspecție și bilanț, dar și către bucuria momentelor petrecute alături de cei dragi.
Mercur în Săgetător ne încurajează să…
Citește mai mult pe Alba24.ro



