Alba
Tânăr din Ocna Mureș, arestat preventiv după ce a furat dintr-o casă o șa de călărit și două televizoare
Un tânăr de 21 de ani din, din Ocna Mureș, suspect că a furat în luna noeimbrie mai multe bunuri dintr-o casă, din localitatea Valea Seacă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști în urmă cu două zile.
Mai exact tânărul ar fi sustras, potrivit IPJ Alba, două televizoare și o șa pentru călărie, pe care, ulterior, le-ar fi vândut unor persoane din Ocna Mureș. Prejudiciul se ridica la 9.000 de lei.
Joi, 17 decembrie, magistrații Judecătoriei Aiud au admis cererea procurorilor pentru arestare preventivă.
Potrivit IPJ Alba,
a data de 16 decembrie 2020, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud, sprijiniți de polițiștii din Ocna Mureș, l-au identificat pe un tânăr de 21 de ani, din Ocna Mureș, ca persoană bănuită de săvârșirea unui furt din locuință, faptă sesizată poliției la data de 15 decembrie 2020, de către un bărbat din localitatea Vama Seacă, comuna Hopârta, care le-a spus polițiștilor că s-a întors din străinătate și a constatat faptul că îi lipsesc bunuri din locuință, în valoare de 9.000 de lei.
În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în data de 14 noiembrie 2020, ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul locuinței și ar fi sustras două televizoare și o șa pentru călărie, pe care, ulterior, le-ar fi vândut unor persoane din Ocna Mureș.
Bunurile au fost recuperate și restituite persoanei păgubite.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
O consilieră locală din Alba, care lucrează la Comisia Europeană și-a câștigat dreptul de a participa online la ședintele de CL
O consilieră locală dintr-o comună din Alba, dar care lucrează la Comisia Europeană la Bruxelles și-a câștigat în instanță dreptul de participa, în mod online, la ședintele de Consiliu Local.
Este vorba despre consiliera locală Bunescu Luisa Maria care a câștigat la alegerile din 2024 un post de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei cenade, din poziția de independent.
Acesta este de loc din comuna…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tăieri de salarii la ANRE: Angajații nemulțumiți că li s-a redus leafa cu 30% au pierdut în instanță. Decizia poate fi atacată
Procesul în care Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este chemată în judecată de 102 angajați pentru reducerea drepturilor salariale, în contencios administrativ, a avut joi un prim termen de judecată.
Curtea de Apel București a respins acțiunea angajaților împotriva reducerii salariilor cu 30%
Judecătorii Curții de Apel București au respins, în primă instanță, acțiunea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie – 1 februarie: mai frig, câteva ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie – 1 februarie. Temperaturile scad ușor vineri și sâmbătă în județul Alba și sunt anunțate câteva ploi și ninsori slabe. Cel mai frig va fi în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Atunci sunt anunțate minime de -3…-5 grade la altitudini mici și -6…7 grade la munte.
Vineri și sâmbătă, în mai multe zone din județ vor fi ploi, ploi înghețate, burniță sau ninsori.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Guvernul are nevoie de o sumă uriașă în acest an, pentru acoperirea deficitului bugetar. De unde vrea să ia banii
Guvernul estimează că are nevoie în acest an de aproximativ 275 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar, preconizat a depăşi şase procente din PIB, dar şi pentru refinanţarea datoriei publice scadente în acest an, de 3,25 de miliarde de euro.
Executivul urmăreşte, astfel, contractarea unor împrumuturi de aproximativ 170 de miliarde lei de pe piaţa internă, emiterea de euroobligaţiuni în valoare de 10…
Citește mai mult pe Alba24.ro
