Alba
Tânăr din Teiuș, întors din Franța, amendat cu 2000 de lei după ce a părăsit locația de carantinare. Alte sancțiuni în județ
Un tânăr din Teiuș, recent întors din Franța, a fost amendat cu 2000 de lei pentru că nu a respectat măsura carantinării. În ultimele 24 de ore, în județul Alba, au fost sancționate peste 100 de persoane care nu au respectat regulile anti-COVID.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Teiuș, în timp ce acționau împreună cu polițiștii locali, l-au depistat pe un tânăr, de 26 de ani, din oraș, care nu a respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din Franța.
Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.
În ultimele 24 de ore, în județ au fost verificate 656 de persoane aflate în carantină, 731 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 373 de persoane. Alte 79 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei, transmite IPJ Alba.
Au fost controlate 61 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 74 de terase, restaurante, fast food-uri, hoteluri și 65 de mijloace de transport, din care 13 mijloace de transport în comun.
Echipele…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
Alba
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.
În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…
Citește mai mult pe Alba24.ro




