Connect with us

Alba

Tarifele RCA au crescut, în medie, cu 70-80%. Ce spun brokerii despre evoluția prețurilor în perioada următoare

Published

on



Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, susţin reprezentanţi ai pieţei de brokeraj în asigurări. Aceștia estimează o reaşezare a preţurilor în perioada următoare.

Sursele citate spun că, pentru comparaţie, tarifele RCA trebuie raportate la tariful de referinţă şi nu la cele practicate în trecut.

„Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance, toate preţurile la RCA au crescut foarte mult.

Preţurile au crescut pe anumite segmente doar cu 20-25%, dar pe alte segmente şi de două sau chiar de trei ori în câteva cazuri punctuale.

Companiile de asigurare vor reaşeza preţurile în matca lor, dar trebuie ţinut cont de faptul că primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară pentru că ştim de ce a ajuns City Insurance în această situaţie, practicând un preţ pe RCA mult mai mic decât ceilalţi jucători din piaţă.

Eu cred că acea stabilizare a preţurilor va începe anul acesta şi se va consolida anul viitor”, a declarat, pentru Agerpres, Antonio Souvannasouck, CEO, Asigest Broker.

Acesta susţine că tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, referindu-se la cele pe 12 luni la clasa B0.

De ce măresc…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO: Gala Colindului Tradițional din județul Alba, concert tradițional de colinde, la Alba Iulia

Published

on

În seara de miercuri, 17 decembrie 2025, a avut loc o ediție cu miză culturală majoră a Concertului Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din Județul Alba, un eveniment despre care se poate vorbi, după două decenii de continuitate, ca despre o instituție culturală în sine: reper artistic pentru comunitate, exercițiu de memorie colectivă și, în același timp, probă de maturitate artistică.

Faptul că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Statul a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele. Anunțul făcut de Florin Roman

Published

on

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat vineri că Ministerul Finanțelor a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele.

„Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ministrul liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament pe care l-am transformat în litera de lege: bonificația de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Comunicat PSD: ”Crăciun ca-n Alba”. Echipe din județ se întrec în prepararea tradițională a porcului. Bucatele, degustate gratuit

Published

on

Echipe de măcelari, bucătari și păstrători ai obiceiurilor de Crăciun se întrec, sâmbătă, la Alba Iulia într-un eveniment inedit care promovează gastronomia și tradițiile românești specifice sărbătorii Crăciunului.

Evenimentul „Crăciun ca-n Alba. Tradiție și bun gust” va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 12.00, în parcarea Restaurantului „Hanul dintre Sălcii”, la ieșirea din Alba Iulia…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea până în 19 ianuarie. Condiții meteo de Crăciun, Anul Nou și prima minivacanță din 2026. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Published

on

Vremea până în 19 ianuarie. Meteorologii anunță diferențe de temperatură de la o regiune la alta, în perioada următoare. Maximele vor fi apropiate de cele normale pentru acest sezon în centru, dar vor fi mai ridicate în vest.

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi de 4-5 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și nord și 9 grade în vest. Minimele vor varia între -1 grad și 2 grade.

Vremea de Crăciun 2025

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading