Eveniment
Teatrul Naţional Târgu Mureş anulează spectacolele după ce în municipiul reşedinţă rata de infectare a ajuns de 3 la mie
Teatrul Naţional Târgu Mureş a anunţat, luni, că a anulat spectacolele după ce în municipiul reşedinţă de judeţ rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 3 la mia de locuitori.
„Din cauza faptului că, la Târgu Mureş, numărul îmbolnăvirilor COVID-19 a depăşit pragul de 3 la mia de locuitori, s-a intrat în scenariul roşu. În vederea respectării reglementărilor privitoare la această situaţie, respectiv a condiţiilor de siguranţă a activităţii din instituţie, spectacolele anunţate ale Teatrului Naţional Târgu Mureş, începând din 28 martie au fost anulate, până la următoarele reglementări. Biletele achiziţionate pentru spectacolele anulate pot fi răscumpărate prin cerere, ataşând biletele cumpărate, sau pot fi folosite prin pre-rezervare pentru orice alt spectacol până la sfârşitul stagiunii. Contravaloarea biletelor achiziţionate la casieria teatrului se restituie pe bază de cerere, însoţită de biletele aferente până la data de 30 martie”, au arătat, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Teatrului Naţional Târgu Mureş.
Actorii Teatrului Naţional Târgu Mureş au precizat că îşi continuă repetiţiile în condiţii de siguranţă, respectând reglementările în vigoare. AGERPRES/(AS – autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Mureş: Rata de incidenţă a cazurilor COVID-19 a depăşit la 3 la mie în municipiul reşedinţă
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
CCR respinge sesizarea AUR privind creșterea taxelor locale. Legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în cazul…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
O familie din Alba Iulia oferă o recompensă de 2000 de lei pentru persoanele care gasesc o pisică pierdută
O familie din Alba Iulia oferă o recompensă de 2000 de lei pentru persoanele care gasesc o pisică pierdută.
Din câte se pisica s-a pierdut în urmă cu câteva zile și de atunci familia o caută. Animalul s-a pierdut în zona centrului Maria Beatrice.
Cei care au informații sau găsesc pisica pot suna la unul din numele de mai jos.
”S-a pierdut pisicuța din imagine (fetița), în zona fostelor vii, centrul nou Maria…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Regizor la 16 ani, clujeanul Vlad Șandor, lansează un nou scurtmetraj. De la primul film la misiunea de a aduce istoria pe ecran
La doar 16 ani, Vlad Șandor reușește să impresioneze lumea pasionaților de film și istorie printr-un nou proiect cinematografic ambițios: un scurtmetraj cu tematică…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Două localități din Alba rămân temporar fără apă potabilă, joi, 11 decembrie. Se fac lucrări la rețea
Apa CTTA SA Alba – Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea apei potabile, joi, 11 decembrie în două localități din județ. Se fac lucrări la rețea.
Potrivit companiei, alimentarea cu apă va fi întreruptă în 11 decembrie, între orele 10.00 și 12.00, în localitățile Ghirbom și Berghin.
Se montează debitmetre. Locuitorilor le este recomandat să-și asigure rezervele de apă necesare.
La repunerea în funcțiune…
Citește mai mult pe Alba24.ro



