Alba
Teiuș: Bărbat cu dosar penal după ce și-a agresat concubina, apoi a încălcat ordinul de protecție impus de polițiști
Polițiștii din Teiuș au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina. Ulterior, acesta nu a respectat măsurile prevăzute în ordinul de protecție.
La data de 28 iunie 2021, în jurul orei 21.50, polițiștii din Teiuș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie, de 35 de ani, din oraș, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de concubin.
Polițiștii deplasați la fața locului au constat faptul că, în timp ce se afla la locuința femeii, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Bodești, județul Neamț, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu aceasta, ar fi agresat-o.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
După câteva ore, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul se afla în fața locuinței victimei, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de ea și de domiciliul ei.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.
Sursă: IPJ Alba
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Lapte praf pentru bebeluși, retras de la vânzare din magazine din Alba și din țară. Loturi contaminate cu bacterii
Mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase de la vânzare din supermarketuri din Alba și din țară, anunță ANSVSA. Pentru unele loturi a fost confirmată contaminarea cu bacterii.
A fost semnalată prezența Bacillus cereus pe una dintre liniile de producție din fabrica de origine, linie pe care au fost produse loturile vizate.
Bacillus cereus este o bacterie care poate provoca intoxicații alimentare,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă tulpină virusului gripal, ce circulă la nivel internațional, confirmată în România. Recomandări pentru locuitori
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) atenționează că a debutat sezonul gripal, iar subclada K a virusului gripal A (H3N2), ce circulă la nivel internațional a fost detectată și în România.
”Analiza epidemiologică realizată de CNSCBT pentru săptămâna 49 a anului 2025 (1-7 decembrie 2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Încălcarea sancțiunilor internaționale, pedepsită cu închisoare de până la cinci ani. Legea a fost promulgată
Încălcarea sancțiunilor internaționale, precum nerespectarea înghețării fondurilor financiare sau continuarea tranzacțiilor cu o țară vizată de respectivele penalizări, constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la un an la cinci ani.
Măsurile sunt prevăzute într-o lege promulgată vineri de președintele Nicușor Dan.
Potrivit actului normativ, sunt considerate infracțiuni:
a) punerea la…
Citește mai mult pe Alba24.ro



