Connect with us

Alba

Temperaturile scad săptămâna viitoare. Miercuri va fi cea mai friguroasă zi. De Crăciun vremea se încălzește ușor

Published

on



ger, frig

Vine frigul peste România. O masă de aer rece va cuprinde țara săptămâna viitoare, astfel că temperaturile vor scădea semnificativ, iar nopțile vor fi foarte reci. De Crăciun însă, ANM indică o încălzire, zăpada fiind prezentă mai ales la munte.

De marți, pentru două-trei zile aproximativ vremea se răcește. În cea mai mare parte a țării, temperaturile nu vor mai trece nici măcar la prânz de -4, -5 grade Celsius. Vor fi maxime în general între -4 și 4 grade Celsius.

O dimineață foarte rece va fi cea de miercuri. Temperaturile vor fi în toată țara sub -5 grade iar în nord, centru, est și izolat în rest chiar și ger, adică temperaturi minime sub -10 grade.

Miercuri dimineață ne așteptăm să fie una dintre cele mai reci nopți de până acum. Miercuri în nici o zonă din țară nu se vor depăși două grade Celsius. La nivelul tuturor regiunilor, maximele termice vor fi cuprinse în generale între -6 și unu, două grade Celsius.

În aceste zile ninsorile vor fi slabe cantitativ. Zăpada va predominantă la munte.

De joi cresc temperaturile. În ultimele zile ale săptămânii, 24, 25, 26 decembrie vom avea la început temperaturi normale apoi, cel puțin din datele de care dispunem…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Horoscop săptămânal 15 – 21 decembrie 2025. Surprize plăcute pentru fiecare zodie

Published

on

Horoscop săptămânal 15 – 21 decembrie 2025: În această ultimă săptămână completă înainte de Crăciun, universul ne invită să ne pregătim nu doar cadourile, ci și sufletele pentru marea sărbătoare.

Cu energia de final de an care pulsează intens, astrele ne ghidează către introspecție și bilanț, dar și către bucuria momentelor petrecute alături de cei dragi.

Mercur în Săgetător ne încurajează să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii

Published

on

Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.

Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.

Reamintim că anul școlar…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori

Published

on

Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.

În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.

„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading