Connect with us

Alba

Termenii negocierii dintre PNL și PSD pentru susținerea unui guvern minoritar condus de Ciucă. Ce obțin social democrații

Published

on



PNL a început consultările cu președintele Klaus Iohannis, urmând să îl propună pe Nicolae Ciucă drept premier al unui guvern minoritar susținut de PNL. 

Se pare că negocierile s-au încheiat de ieri, iar PSD a decis că varianta cu actualul ministru al Apărării este acceptabilă.

Susținerea nu vine însă degeaba. Chiar dacă nu intră în guvern, social-democrații vor primi, potrivit unor surse politice, aceștia au negociat o serie de condiții.

O parte din termenii negocierii dintre PNL și PSD

Susținerea PSD pentru guvernul minoritar al PNL-UDMR va fi una de șase luni, până la traversarea acestei crize sanitare.

PSD va impune câteva obiective în programul de guvernare.

PSD va obține finanțare pentru administrațiile locale din teritoriu pe care le conduce.

Social-democrații nu vor intra oficial în Guvern, adică nu vor propune miniștrii. Totuși, potrivit unor surse din partid, este posibil să primească funcții în eșalonul doi, al societăților de stat și al agențiilor guvernamentale.

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. PROIECT, la Senat

Published

on

Amendă de până la 5.000 de lei și oprirea lucrărilor pentru șantierele fără panou de identificare. Parlamentarii propun modificare legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în sensul introducerii unor amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru beneficiarii autorizațiilor de construire care nu respectă obligația de a amplasa panoul de identificare la loc vizibil pe șantier. 

O propunere…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în perioada 20-21 decembrie

Published

on

Radare de weekend în Alba, 20-21 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend, în diferite locații din județ. 

Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 20 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.

Potrivit IPJ Alba, sistemele e-sigur vor acționa în zonele cu risc rutier din județul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Moment cosmic de mare putere și transformare, în pragul solstițiului de iarnă

Published

on

Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Acest sfârșit de săptămână ne aduce în pragul solstițiului de iarnă, un moment cosmic de mare putere și transformare.

Sâmbăta 20 și Duminica 21 decembrie sunt zile în care energia universului ne îndeamnă să facem bilanțul anului care se apropie de final și să ne pregătim sufletește pentru sărbătorile de iarnă.

Influențele astrale ale acestui weekend sunt deosebit de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Gala Colindului Tradițional din județul Alba, concert tradițional de colinde, la Alba Iulia

Published

on

În seara de miercuri, 17 decembrie 2025, a avut loc o ediție cu miză culturală majoră a Concertului Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din Județul Alba, un eveniment despre care se poate vorbi, după două decenii de continuitate, ca despre o instituție culturală în sine: reper artistic pentru comunitate, exercițiu de memorie colectivă și, în același timp, probă de maturitate artistică.

Faptul că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading