Connect with us

Eveniment

Teste negative covid 19, la vânzare pe Facebook

Published

on



Polițiștii sunt tot mai vigilenți după ce au descoperit teste covid negative, false. Numărul acestora se intensifică pentru că tot mai multe țări au intrat în zona roșie, iar cei care vin de acolo în România, trebuie să stea în carantină, scrie digi24.ro.

În acest moment, cele mai aspre condiții sunt impuse pentru cei care vin din Marea Britanie. Toți cetățenii trebuie să prezinte un test anti-COVID negativ la intrarea în România, dacă vor să intre în țară.

Pe grupurile de români care trăiesc în Marea Britanie și unde am reușit și noi să intrăm, am văzut mai multe anunțuri ale unor persoane care se oferă să emită certificate cu rezultate negative ale testelor anti-COVID, desigur, contracost. Desigur, este o fraudă.

Astfel de cazuri s-au descoperit la granița țării noastre. În urmă cu o săptămână și jumătate, doi bulgari au fost prinși când încercau să intre în România cu certificate medicale false. Aceștia audeclarat polițiștilor 50 de euro. Au fost și situații în care unele persoane nu au fost lăsate să intre în România pentru că nu aveau un test medical, iar după 30 de minute s-au întors cu un certificat, cel mai probabil fals.

Polițiștii au înăsprit controalele și spun că sunt mult mai vigilenți. Cazuri de persoane cu certifiate false au fost întâlnite și pe aeroporturi din Franța.

sursa: Ora de Sibiu


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

ANAF se pregătește de o restructurare internă: mai multe servicii fiscale ar putea fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Published

on

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar

Published

on






Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba, în 2025. Care a fost termenul mediu de soluționare al cererilor

Published

on

Aproape 17.000 de pașapoarte au fost eliberate în Alba anul trecut, au transmis joi reprezentanții Prefecturii Alba. Termenul mediu de soluționare a cererilor a fost de aproximativ două zile. 

Joi, 12 februrie a avut loc bilanțul activității Direcției Generale de Pașapoarte și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte de la nivelul județelor pe anul 2025, desfășurat în sistem de videoconferință.

La nivelul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Published

on






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.


Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading