Alba
Testele RAPIDE Covid 19 nu au ajuns în școli. Ministrul Educației: nu există suficient personal medical. Situația îmbolnăvirilor
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, la RTV, că în marea majoritatea a școlilor nu au ajuns testele rapide de coronavirus pentru că nu are cine să le facă din moment ce nu există personal medical.
„Sunt 17.000 de școli și maxim 788 de medici care s-ar putea întoarce în școli. Raportul este trist, e mai mult decat trist, dar aceasta este realitatea”, a declarat ministrul Educației.
Incidența Covid 19 în rândul personalului din educație – profesori, elevi ș personal auxiliar
Joi seara Ministerul Educație că 244 de elevi şi 329 de angajaţi din Educaţie au fost confirmaţi cu Covid din 8 februarie, când au fost redeschise şcolile în sistem faţă în faţă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, incidenţa cumulată în rândul elevilor în cele 4 zile de la debutul semestrului II (1 caz de elev confirmat/10.000 elevi) este mult mai mică decât în rândul populaţiei generale.
Ministerul anunţă că sunt 8 judeţe în care nu s-a înregistrat niciun caz de infectare în rândul elevilor: Argeş, Brăila, Giurgiu, Neamţ, Sibiu, Satu Mare, Tulcea şi Vâlcea.
Printre județele în care au fost confirmate inspectoratele școlare cazuri de covid se află și Alba ( 20 de cazuri de elevi și profesori)…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Concubina lui Adrian Kreiner, REȚINUTĂ în dosarul mamei ucise de fiică, din Sibiu. Ce suspectează procurorii
O femeie a fost reținută vineri, pentru complicitate în dosarul mamei din Sibiu, ucise de propria fiică. Numele ei apare și în dosarul morții lui Adrian Kreiner, omul de afaceri ucis în 2023.
Este vorba despre Adriana Viliginschi, chiar concubina lui Adrian Kreiner, scrie Turnul Sfatului.
Potrivit unui comunicat al procurorilor, complicitatea ei s-ar fi concretizat în oferirea de sfaturi și informații menite să asigure…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Denis, câștigătorul sezonului 4 de la "Casa iubirii", gest frumos pentru câinii fără stăpân din Alba
Naomi Leister din Alba Iulia, alături de iubitul ei, Denis Dorobanțu, câștigătorul sezonului 4 al emisiunii „Casa iubirii”, au donat 400 de kilograme de mâncare de câini adăpostului „Prietenii lui Azor”.
Cei doi s-au cunoscut și au format un cuplu în cadrul emisiunii, unde Naomi a ajuns finalistă, iar Denis a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de lei.
Din banii câștigați, aceștia au cumpărat și au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Cercul pedagogic al directorilor de școli din județul Alba, pe teme de legislație și mobilitate a personalului
Inspectoratul Școlar Județean Alba a organizat Cercul pedagogic al directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, desfășurat în mai multe centre din județ.
Potrivit instituției, temele abordate au urmărit prezentarea legislației specifice.
În principiu este vorba despre reperele legislative privind Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității în unitățile de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Toate măsurile fiscale și de investiții pentru relansarea economică, propuse de Guvernul Bolojan. Lista pe domenii
Toate măsurile fiscale și de investiții pentru relansarea economică: Ministerul Finanțelor a publicat joi în transparență un pachet legislativ care vizează instituirea unor mecanisme de susținere a investițiilor strategice, menit să accelereze relansarea economică a României și modernizarea cadrul fiscal-bugetar, în acord cu politicile europene și naționale.
Proiectul urmărește optimizarea cadrului de conformare a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
