Cluj
Theodor Paleologu: Nu înțeleg justificarea domnului Boc pentru întîlnirea cu George Simion
Fost ministru al Culturii în guvernul Emil Boc, Theodor Paleologu a menționat că nu își explică întâlnirea programată între primarul Clujului și președintele AUR, George Simion.
„Nu înțeleg justificarea domnului Boc pentru întîlnirea cu George Simion:
„Avem şi multe lucruri care sînt comune: printre acestea susţinerea valorilor naţionale şi a interesului naţional şi tot ceea ce înseamnă perspectiva naţională într-o Europă formată dintr-un concert al naţiunilor, care nu presupune dispariţia valorilor naţionale şi topirea identităţilor naţionale.”
De acord că Uniunea Europeană nu trebuie să însemne dispariția identităților naționale, ceea este, în mod evident, o periculoasă utopie. De acord, de asemenea, că trebuie să vizăm atingerea unor scopuri ce țin de interesul național. Dar tocmai de aceea consider că demagogia deșănțată și agresivă este toxică și, în fond, antinațională.
Asta i-o fi spus edilul clujean scandalagiului venit în vizită?”, a menționat Theodor Paleologu.
George Simion a fost prezent în această săptămână la Cluj, unde a susținut caravana pentru demiterea președintelui României, Klaus Iohannis.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Alarmă! Viktor Orban vorbeşte de “ultimele alegeri dinaintea războiului care se apropie de noi”
Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi ”ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cu peste 150 de companii care operează în China, dar cu o utilizare în lumea reală încă limitată, sectorul roboţilor umanoizi futurişti se confruntă cu riscul de…
Citește mai mult pe Cluj24
Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…
Citește mai mult pe Cluj24
„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…
Citește mai mult pe Cluj24


