Alba
TOTUL despre „Noua Casă”. Programul începe VINERI. Condiții, documente necesare și modul de accesare a programului
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat, joi, că de vineri finanţatorii primesc dosare pentru programul “Noua Casă”.
Ministerul Finanţelor a decis diminuarea comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanţiei.
„Guvernul României a aprobat plafonul de garantare a Programului Noua Casă, ediția 2021, în valoare de 1,5 miliarde lei, iar prin Ordinul nr.441 din 24.03.2021, Ministerul Finanțelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanției.”, se precizează în comunicatul de presă.
Ghidul complet AICI: Ghid Noua Casa
Dosarul pentru obținerea creditului este stufos, într-adevăr, însă avansul este mai mic decât în cazul unui credit imobiliar obișnuit, la fel și dobânzile, iar împrumutul este accesibil chiar și celor cu venituri mici.
Mai mult, varianta actualizată a programului Noua Casă vine și în sprijinul familiilor care doresc locuințe spațioase, condițiile oferite de stat fiind avantajoase.
De asemenea, FNGCIMM anunță că de vineri finantatorii primesc dosare pentru noul Program. Detalii AICI
„În paralel cu procesul legislativ, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a finalizat procedura de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial
Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli este marcată la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume, cu scopul de a conștientiza problema legată de violența din școală.
Astfel, pe lângă conștientizarea problemei violenței din unitățile de învățământ, inițiativa urmărește și identificarea modalităților prin care conflictele pot fi rezolvate prin comunicare.
Ziua Internațională pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Zonele protejate vor fi stabilite doar cu acordul primarilor. Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile
Zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi aprobate prin consultarea și acordul comunităților locale, a anunțat, joi, Ministerul Mediului. Proiectul privind zonele protejate a fost trimis pentru avizare interministerială.
Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:
- stabilește cadrul legal pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
INSP: 57 decese din cauza gripei, confirmate de la începutul sezonului. A crescut numărul infecțiilor respiratorii acute
Au fost înregistrate 17 decese noi din cauza gripei, numărul total al acestora, de la începutul sezonului ajungâd la 57, arată cele mai recente date prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe decese sunt în Cluj, Buzău și Satu Mare.
Potrivit INSP, cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județe, cele mai multe fiind în municipiul București (1.204) și în județele Constanța…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Polițiști și jandarmi din Alba, acțiune de prevenire a violenței în mediul școlar, la unități de învățământ din Blaj
În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26 – 30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
