Cluj
Totul despre RECENSĂMÂNTUL populației în județul Cluj. Cum se procedează în pandemie
În anul 2022, atât în România, cât și în alte state membre UE, se va realiza Recensământul Populației și Locuințelor. Recensământul Populației și Locuințelor din semestrul I al anului 2022 este primul recensământ care se va desfășura preponderent online, respectiv fiecare persoană va avea posibilitatea de a se autorecenza.
Pentru că recensământul este o cercetare statistică complexă, în luna martie 2021, Institutul Național de Statistică efectuează un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării selectate atât din mediul urban, cât și din cel rural, de pe întreg teritoriul României.
La nivelul judeţului Cluj pentru recensământul de probă au fost selectate aproximativ 1330 de locuinţe din Cluj-Napoca și Feleacu.
Scopul Recensământului Populației și Locuințelor de probă este de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ, pentru obţinerea elementelor necesare perfecţionării instrumentarului de recensământ şi a corectării la timp a eventualelor erori sistematice existente în oricare dintre etapele recensământului.
Recensământul de probă va avea trei etape:
- Etapa 1: până în 9 martie 2021-…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Floreștiul, model de dezvoltare. Pivariu: Pentru fiecare leu din taxe, primăria a atras încă 3 lei din fonduri nerambursabile
Modelul de dezvoltare al comunei Florești și performanța administrației locale în atragerea fondurilor nerambursabile au fost prezentate în cadrul unui eveniment…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
U-BT, duel de foc cu liderul grupei Hapoel pentru PlayOff-ul EuroCup. Mihai Silvășan: „Trebuie să le facem viața cât mai grea”
U-Banca Transilvania se află în fața unuia dintre cele mai importante teste ale sezonului european. Campioana României joacă miercuri, 4 februarie, de la ora 20:00, pe…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Digitalizare la superlativ. Sala de ședințe a CJ Cluj, mai tare decât sălile instituțiilor europene, NATO și ONU
În această perioadă (3-6 februarie) se desfășoară la Barcelona evenimentul ISE (Integrated Systems Europe), cel mai mare târg IT și audio-vizual din Europa. În…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Două noi destinații de vacanță de pe Aeroportul Cluj. Zboruri spre Malta și Dubrovnik din luna mai a acestui an
Vești bune pentru clujenii și locuitorii din Transilvania care își fac deja planuri de vacanță. Wizz Air și Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță…
Citește mai mult pe Cluj24
