Connect with us

Alba

TRADIŢII din noaptea de Înviere. Ce aduce noroc şi alte obiceiuri din perioada Sărbătorilor de Paşti

Published

on



În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioşii merg la biserică pentru a primi lumina Lui Hristos. Legat de sărbătoarea de Paşti şi noaptea de Înviere, sunt cunoscute mai multe tradiţii.

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Se spune că, dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

Fiecare îşi pregăteşte o lumânare, care poate fi şi o candelă, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar.

Această lumânare va rămâne aprinsă tot timpul săvârşirii Sfintei Învieri, după care fiecare om se întoarce acasă cu lumânarea aprinsă.

Ce facem cu ouăle vopsite?

Cei care ciocnesc ouă în noaptea de Înviere se vor întâlni pe lumea cealaltă.

De asemenea, se zice că oul crăpat trebuie să îl dai celui care ţi l-a spart, altfel îl vei mânca stricat în viaţa de apoi.

Dacă descoperi un ou cu două gălbenuşuri e semn de căsătorie.

În vremurile străvechi oul era oferit cadou, fiind considerat un simbol al echilibrului şi al renaşterii naturii.

Lumânarea este poate cel mai important simbol al Învierii

Ea reprezintă biruinţa vieţii asupra morţii şi a…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Cutremur în apropiere de Alba Iulia și Sibiu, sâmbătă, 13 decembrie. Ce magnitudine a avut

Published

on

Două cutremure au fost înregistrate sâmbătă, până la orele amiezii, în România. Unul dintre acestea a fost semnalat într-o zonă atipică, în apropiere de Sibiu și Alba Iulia.

Potrivit INFP, în jurul orei 9.41 a fost înregistrat un cutremur de magnitudine mică, 2,4 și la adâncime de doar 5 km, în zona Transilvania – Sibiu.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 25 km V de Sibiu, 37 km SE de Alba…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Ați văzut-o? O fată de 14 ani din Blaj a plecat de acasă și nu a revenit. Familia și Poliția o caută

Published

on

Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din municipiul Blaj. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Sâmbătă dimineața, 13 decembrie, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 36 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zile, fiica ei

Gesica Viorela…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Geminidele 2025: ploaie de stele pe cerul României, cu 40-50 de meteori pe oră. Când poate fi observat fenomenul

Published

on

Geminidele, ploaia de stele a anului, vor ilumina cerul României. Cea mai spectaculoasă noapte va fi din 13 spre 14 decembrie, când fenomenul își va atinge apogeul, iar în condiții ideale, se vor putea observa zeci de meteori pe cer.

Geminidele se pot vedea oricând între 4-17 decembrie, dar cei mai mulți meteori se vor vedea în noaptea apropiată de maxim.

În 2025, maximul curentului cade pe 14 decembrie, în timpul zilei,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Lucrări de renovare energetică la blocuri din Alba Iulia, recepționate de primărie. Cât au costat

Published

on

Primăria Alba Iulia a recepționat lucrări finalizate de renovare la mai multe scări ale unui bloc din zona Ampoi. Administrația locală anunță că astfel de lucrări vor fi realizate și la alte imobile, pentru eficiență energetică.

”Am recepționat lucrările de renovare energetică realizate la Blocul A3-A8 din Alba Iulia (scara A3 de pe strada Orizontului nr. 2 și scările A4-A8 de pe strada Ampoiului nr. 9-17).

Zeci de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading