Cluj
TRADIȚII ȘI SUPERSTIȚII DE 1 martie. Alegerea babelor și ce aduc acestea. MITURI și MAGII
Conform legendelor străvechi și miturilor populare din tradiția românească, primele zile ale lunii Martie mai sunt numite și Babe sau „Zilele Babei Dochia”. Acest obicei este legat de venirea primăverii și renașterea naturii.
Între zilele de 1-9 martie, fiecare femeie trebuie să își aleagă o zi, o babă, iar în funcție de vremea de pe timpul zilei, va afla cum va fi vremea în tot anul pentru ea.
Tradiția spune că zilele sunt alese astfel, deoarece începutul lunii martie este cel mai schimbător din punct de vedere al vremii.
Mituri și magii
Tradiția de a alege Babele a apărut în „mitul Babei Dochia”, unul dintre cele mai vechi mituri din cultura românească. Se spune că Baba Dochia și-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniță Evdochia, sărbătorită de biserică pe data de 1 martie.
Legenda spune că Baba Dochia este de fapt întruchiparea anului vechi, care este pe sfârșite. Moartea babei pe data de 9 martie se consideră a fi granița dintre iarnă și primăvară.
Baba Dochia este reprezentată urcând muntele alături de o turmă de oi. Aceasta avea pe ea 9 cojoace, dându-și jos pe rând tot câte unul pe măsură ce înainta.
Superstiții de început de martie
Potrivit tradiției,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Unul dintre exponatele cele mai interesante aflate la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, cel puțin prin vechimea sa, este mandibula unui mamut preistoric, care ar…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Vremea la Cluj, marți, 3 februarie. Temperaturile în orașe și municipii și în comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca
Meteorologii anunță pentru marți, 3 februarie, temperaturi scăzute și cer variabil în județul Cluj, inclusiv la Cluj-Napoca.
Locuitorii sunt sfătuiți să se…
Citește mai mult pe Cluj24
Ziua de marți, 3 februarie, vine cu o energie apăsătoare pentru una dintre cele mai muncitoare zodii din horoscop. Potrivit astrologilor, Capricornul este semnul zodiacal…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Calendarul olimpiadelor școlare organizate la Cluj. Unde și când are loc fiecare competiție pentru elevi
Elevii clujeni pasionați de performanță academică pot participa, la etapa județeană a olimpiadelor școlare, organizate în mai multe unități de învățământ din…
Citește mai mult pe Cluj24
