Connect with us

Cluj

Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan. Vezi aici ce nu trebuie să faci în 7 ianuarie

Published

on



Celebrarea în data de 7 ianuarie a Sfântului Ioan reprezintă încheierea perioadei sărbătorilor de iarnă. Sfântul Ioan este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roagă lui pentru a naște copii sănătoși.

Tradiții și superstiții

În această zi nu se bea vin roșu, pentru că acesta amintește de martiriul Sfântului Ioan. De asemenea, se spun că dacă nu ești vesel în această zi, vei fi trist tot restul anului.

În ziua de Sfântul Ion există obiceiul “Iordănitul femeilor”,  care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Se zice că după Sfântul Ioan se botează gerul, adică gerul începe să nu-și mai facă simțită prezența.

În Bucovina, la porțile tuturor celor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceștia dau o petrecere cu lăutari, iar în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtați cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezați sau…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar

Published

on






Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Published

on






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.


Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Deputatul Remus Lăpușan  (PSD Cluj): Fermierii români trebuie protejați în cadrul Acordului UE–Mercosur

Published

on






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, consideră că acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur este un subiect de importanță majoră, cu implicații…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Clujul, în topul mașinilor cu probleme. Aproape 7 din 10 vehicule verificate de RAR aveau nereguli

Published

on






Situație alarmantă pe drumurile din Cluj. În urma controalelor efectuate de Registrul Auto Român în 2025, 67,8% dintre vehiculele verificate în județ prezentau…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading