Connect with us

Bistrita-Nasaud

Traseul cicloturistic de 400 de kilometri finanțat prin PNRR în județele Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș se suprapune peste Via Transilvanica

Published

on



Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat, marţi, că o mare parte din traseul cicloturistic de peste 400 de kilometri, care va fi realizat pe teritoriul a trei judeţe – Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, printr-o finanţare PNRR de 40,7 milioane de euro, se suprapune şi pe Via Transilvanica. Potrivit președintelui CJ Mureș, că interesul este să nu se intervină în mediul natural oferit de traseul turistic naţional.

„Unde există această posibilitate, bineînţeles că dorim să amenajăm acest traseu este imens, de peste 400 de kilometri (…) Pe anumite zone va trebui să se realizeze în aşa fel încât să poţi să mergi şi cu copilul mic, iar anumite zone vor fi chiar pentru profesionişti, cele care trec prin vârfurile munţilor. Sunt anumite zone, de exemplu între Câmpu Cetăţii şi Chiher sau pe unde o să treacă din Bistriţa către Brâncoveneşti (…)

Președintele CJ Mureș: Interesul este să nu se intervină în mediul natural

Vor fi anumite zone unde vor fi amenajate trasee şi unde există posibilitatea şi poţi să le amenajezi chiar cu diferite materiale. Acum încă proiectul nefiind gata, e foarte greu să menţionez eu cum o să fie realizat, dar bineînţeles, fiind vorba de Via Transilvanica, interesul este să le păstrezi natural, în aşa fel încât să nu intervii în acest mediu natural. De asta se poate face şi cu piatră spartă, se poate face în mai multe feluri. Unde mergi în paralel cu un drum judeţean sau diferite drumuri locale, acolo chiar poţi să faci zone asfaltate”, a arătat Peter Ferenc.

Traseul cicloturistic se suprapune în proporție de 71% pe Via Transilvanica

Acest traseu de cicloturism de peste 400 kilometri, care va fi realizat printr-un proiect al consiliilor judeţene din Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, derulat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se suprapune în proporţie de 71% pe Via Transilvanica.

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a arătat, la Târgu Mureş, că, în câteva luni, cel mai de amploare proiect de promovare turistică a României, Traseul Via Transilvanica, ar putea dobândi un statut special, motiv pentru care au început consultările cu toate autorităţile pe raza cărora trece acest traseu, astfel încât acesta să fie unul sigur şi să nu fie afectat de niciun fel de intervenţii care nu ar fi în acord cu mediul natural oferit de acesta.

„Refugiile de pe Via Transilvanica care trebuie să fie minimaliste, trebuie să fie din materialele care sunt acolo la faţa locului, trebuie să ofere un conform spartan turistului care vrea un adăpost, pentru a crea un acoperiş deasupra capului.

Vreau un loc unde să-şi întindă o saltea, un sac de dormit, dar eu văd total diferit acest proiect, acest traseu, de tot ce s-a făcut până acum. Este un traseu lung de 1400 de kilometri marcat, va trebui să fie un ajutor real pentru turistul care pleacă dintr-un punct aproape necunoscut şi vrea să ajungă într-un altul necunoscut.

Trebuie să-l purtăm frumos prin păduri, să-l ducem frumos prin pădurile noastre, dar trebuie să avem mare grijă să nu transformăm într-o cursă de marcare, de asfaltare, de dotare, pentru că vom strica mai mult decât să oferim ajutor. Şi eu doresc să avem această reglementare specială pentru Via Transilvanica. Va dura câteva luni numai”, a declarat ministrul Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Peste 80 de incendii de vegetaţie, înregistrate de la începutul anului. Au fost afectate 400 de hectare de teren

Published

on

fotografie cu caracter ilustrativ

Pompierii bistriţeni au intervenit, de la începutul anului, pentru stingerea a peste 80 de incendii de vegetaţie, care au afectat în total mai bine de 400 de hectare de teren, potrivit datelor prezentate marţi, într-o conferinţă de presă, de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, Cristian Bucur.

Cele mai extinse incendii s-au produs în luna septembrie, alimentate de secetă şi de vânt, fiind vorba de peste 300 de hectare de teren agricol şi fond forestier afectate.

„Pompierii au acţionat (în primele opt luni – n.r.) pentru stingerea celor 222 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, 64 dintre acestea fiind înregistrate la vegetaţie uscată, lăstăriş şi fond forestier, pe o suprafaţă totală de peste 100 de hectare. În completare, în luna septembrie, avem intervenţia la 17 incendii de vegetaţie, cu peste 300 de hectare afectate”, a spus Bucur.

În cazul a trei incendii de vegetaţie din această lună, s-a reuşit identificarea autorilor şi, astfel, pompierii au amendat cu câte 2.500 de lei doi proprietari de teren, la care se adaugă o amendă de 1.000 de lei aplicată unei alte persoane de Poliţia Locală Bistriţa.

În ceea ce priveşte restul incendiilor, aproape două treimi dintre acestea au izbucnit la proprietăţi individuale, respectiv locuinţe, anexe sau mijloace de transport.

Statistica ISU Bistriţa-Năsăud indică faptul că, în acest an, aproape 80% dintre incendii s-au produs în mediul rural.

Agerpres

Continue Reading

Bistrita-Nasaud

Bistrița-Năsăud: Acuzații de corupție și fals la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie. Primarul, viceprimarul şi secretarul, REȚINUȚI pentru 24 de ore

Published

on

primaria comunei Sanmihaiu de Campie
sursa foto: Facebook

Acuzații grave la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie din județul Bistrița-Năsăud. Primarul, viceprimarul şi secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cei trei sunt cercetați sub acuzaţia comiterii infracţiunilor de corupţie şi fals în legătură cu acordarea voturilor la alegerile locale din 9 iunie 2024.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie, primarul, viceprimarul și secretarul, alături de un viitor consilier local, ar fi plătit mai multe persoane cu câte 700 de lei pentru a-şi schimba domiciliul, astfel încât să voteze la alegerile locale.

La data de 25 iulie, ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din judeţele Maramureş, Cluj, Sălaj şi Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţii domiciliare, dintre care unul la sediul primăriei şi şase la persoane fizice, în dosarul care vizează comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals, uz de fals, fals informatic şi coruperea alegătorilor.

Cinci mandate de aducere

De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane la sediul unităţii de parchet.

„În fapt, în perioada martie – iunie, funcţionari din cadrul unei primării din judeţul Bistriţa Năsăud au eliberat în fals mai multe adeverinţe pentru stabilirea domiciliului/reşedinţei pe raza comunei a unor persoane care, în realitate, nu deţineau proprietăţi în perimetrul respectiv, cu scopul de a vota un anumit candidat/partid la alegerile locale din data de 9 iunie.

În urma schimbării domiciliului şi a exercitării votului, fiecare persoană a primit suma de 700 de lei. Ca urmare a activităţilor desfăşurate a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de 4 persoane fără calitate specială, respectiv primarul localităţii, viceprimarul, secretarul primăriei şi un viitor consilier local. Totodată, faţă de un alt viitor consilier local a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, se menţionează în comunicatul DGA.

În cursul zilei de vineri, cele patru persoane reţinute urmează să fie audiate la unitatea de parchet.

De asemenea, ofiţerii DGA Bistriţa-Năsăud pun în executare un mandat de aducere pentru încă o persoană, funcţionar în cadrul aceleiaşi primării, în vederea audierii la unitatea de parchet.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate (PSD), a câştigat un nou mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, la o diferenţă de circa 150 de voturi de candidata independentă Ana Moldovan, aceasta din urmă fiind cea care a sesizat DGA în legătură cu neregulile privind stabilirea domiciliului unor persoane înainte de alegeri pe raza comunei.

sursa: Agerpres

Continue Reading

Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Saşii şi maghiarii din judeţ sărbătoresc la acest sfârşit de săptămână, cu întârziere, Fărşangul

Published

on

Arhivă foto

Comunităţile de saşi şi maghiari din judeţul Bistriţa-Năsăud sărbătoresc, la acest sfârşit de săptămână, Fărşangul – sărbătoare care marchează sfârşitul iernii şi pregătirea pentru noul an agricol -, fiind organizate baluri mascate, de la care nu vor lipsi dansurile şi costumele tradiţionale.

Manifestările programate pentru a marca Fărşangul au întârziat în acest an, de obicei acestea având loc înainte de a începe Postul Paştelui catolic.

Primii care vor sărbători în cadrul unui bal organizat la un hotel din municipiul Bistriţa sunt saşii, evenimentul fiind programat pentru vineri, începând cu ora 17,00.

„Sunt aşteptate peste 120 de persoane.

Dansatorii mari, dansatorii mici şi copiii care cântă la cor vor fi sigur mascaţi, poate şi dintre adulţi. Ne va încânta formaţia Trio Saxones Plus, formată din trei preoţi luterani”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Bistriţa, Cristian Roth-Gross.

Sâmbătă, 24 februarie, va fi rândul maghiarilor din judeţ să petreacă, aceştia organizând evenimentele de Fărşang în satul Tonciu.

Potrivit anunţului făcut de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, care s-a implicat în organizarea manifestărilor, de la ora 16,00 va porni alaiul cu cei mascaţi, din centrul satului, iar de-a lungul drumului se vor oferi gogoşi, ceai şi alte bunătăţi de carnaval tuturor participanţilor.

De la ora 18,00, căminul cultural din Tonciu va găzdui un spectacol cu ansambluri folclorice maghiare din judeţ, iar de la ora 20,00 va începe balul de Fărşang, alături de formaţia Harmony Bandd. Agerpres

Continue Reading

Actualitate

Peste 10.000 de şoferi din judeţul Bistrița-Năsăud au trecut de 70 de ani

Published

on

fotografie cu caracter ilustrativ

Mai mult de 10.000 de deținători de permise de conducere din județul Bistrița-Năsăud au vârsta de peste 70 de ani, însă majoritatea, aproximativ 53.600, se încadrează în intervalul de vârstă cuprins între 31 și 50 de ani, conform datelor furnizate AGERPRES de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

La sfârşitul anului trecut, în judeţ erau înregistraţi 126.212 şoferi, cu circa 2.300 mai mulţi decât în anul anterior.

Peste 12.000 de persoane au susţinut, anul trecut, proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, din care 46% au fost declaraţi admişi, iar la proba practică au fost examinate 8.642 de persoane, din rândul cărora 62% au fost admise.

Numărul vehiculelor înmatriculate în judeţul Bistriţa-Năsăud la data de 31 decembrie 2023 era mai mare decât cel al conducătorilor auto, şi anume de 142.290 vehicule, cu circa 3.900 în plus faţă de anul anterior.

Dintre acestea, 52% folosesc motorina drept combustibil, iar alte circa 23% sunt alimentate cu benzină.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt înmatriculate 234 de vehicule electrice şi 775 hibride.

O statistică a Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări arată că vechimea parcului auto judeţean este una mare, peste 80% dintre vehicule fiind mai vechi de 12 ani. Agerpres

Continue Reading