Connect with us

Alba

Trei creșe noi vor fi construite în județul Alba la Abrud, Câmpeni și Teiuș. Proiectele au fost aprobate

Published

on



Trei creșe noi vor fi construite în județul Alba la Abrud, Câmpeni și Teiuș, potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. 

Este vorba despre 3 creșe de dimensiuni mici, de câte 40 de locuri, care vor costa 12 milioane de lei fiecare.

Finanțarea este asigurată de Guvern. Primarul din Abrud, Cristian Albu, a declarat că urmează ca primăria să predea amplasamentul pentru viitoarea creșă, care va fi construită în zona fostei unități militare.

În total, au primit aproobarea 142 de creșe din 52 de orașe și 90 de comune. De remarcat că dintre cele 90 de comune care vor beneficia de creșă, nici una nu se află în județul Alba.

Ministrul a subliniat că, în cazul comunelor, cele pentru care a fost aprobată finanțarea au îndeplinit două criterii: au peste 5.000 de locuitori sau au avut, în ultimii 3 ani, cel puțin 100 de nou născuți.

”Dorim să ne asigurăm că vom construi aceste creșe acolo unde este nevoie de ele. În comunele adiacente marilor orașe, locuiesc familii tinere, din care părinții lucrează în municipiu, dar doresc să-și înscrie copiii în creșele mai apropiate de casă”, a spus Cseke Attila.

În prezent, în România funcționează 395 de…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale. România este casă pentru 20 de etnii care trăiesc în pace

Published

on

Ziua Minorităților Naționale din România este marcată anual la 18 decembrie și reprezintă un prilej de recunoaștere a diversității etnice, culturale, lingvistice și religioase care a contribuit la formarea și dezvoltarea societății românești.

Această zi a fost instituită pentru a promova respectul, dialogul intercultural și conviețuirea pașnică dintre populația majoritară și cele 20 de minorități naționale…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură. Comisia a dat aviz negativ, dar consiliul local a votat proiectul

Published

on

Aqua Park la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: un proiect în acest sens a fost pus pe ordinea de zi a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri. Proiectul a primit aviz negativ din partea comisiei de specialitate. 

Consiliul Local Alba Iulia a votat miercuri un proiect de regenerare urbană și construirea unei baze sportive și de agrement în oraș.

La dezbaterea proiectului a fost prezentată o documentație tehnică de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Polițiștii au discutat cu elevi din Alba despre consumul de substanțe interzise. Profesorii, instruiți privind eventuale cazuri

Published

on

Polițiștii din Alba au discutat cu peste 500 de elevi despre consumul de substanțe interzise. Profesorii au fost instruiți să identifice comportamentele de risc.

Potrivit IPJ Alba, marți, 16 decembrie, în intervalul orar 07:30 – 12:30, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% pentru imobilele cumpărate pe firmă. Exemplu de calcul

Published

on

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% din anul 2026, comparativ cu 2025, potrivit pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, proaspăt publicat în Monitorul Oficial. De prevederile noii legi vor fi afectați și românii care își închiriază proprietățile în regim hotelier, pe platforme precum AirBnB sau Booking.

Calculul a fost realizat de Georgian Marcu, agent imobiliar și proprietar al agenției Green Angels, scrie Alba24.ro

Continue Reading