Connect with us

Eveniment

Trei incendii de vegetaţie uscată stinse de pompierii din Harghita, în ultimele 24 ore. Se intensifică activităţile de patrulare

Published

on



Arhivă foto

În ultimele 24 ore pompierii militari și civili din Harghita au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, în Miercurea-Ciuc, Mihăileni şi Topliţa. Astfel că numărul cazurilor în care se foloseşte focul deschis pentru arderea miriştilor se află în creștere, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

„Numai în cursul zilei de ieri, 20 martie a.c., pompierii militari harghiteni au acţionat pentru stingerea a trei incendii de vegetaţie uscată, care au afectat peste 3 ha, iar la unul dintre acestea exista pericol de propagare la pădurea din apropiere.

Pompierii militari din cadrul subunităţilor Miercurea Ciuc şi Topliţa, în cooperare cu SVSU Mihăileni, au reuşit localizarea şi stingerea acestor incendii, care au avut loc în localităţile Miercurea Ciuc, Mihăileni şi Topliţa, împiedicând astfel propagarea flăcărilor către vecinătăţi”, se arată în informarea ISU Harghita.

Sursa citată precizează că, pe fondul încălzirii vremii, incendiile care au drept cauză focul deschis efectuat pentru arderea miriştilor ori a vegetaţiei uscate au tendinţa să se înmulţească, avertizând că trebuie respectate regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor.

„Cetăţenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, se arată în informarea ISU Harghita.

Trei incendii de vegetaţie uscată stinse de pompierii din Harghita, în ultimele 24 ore. Vor fi intensificate acţiunile în teren

Totodată, se mai menţionează faptul că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

„Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol”, mai subliniază Biroul de Presă al ISU Harghita.

În context, se menţionează faptul că vor fi intensificate acţiunile în teren, pentru diminuarea numărului de arderi necontrolate.

Trei incendii de vegetaţie uscată stinse de pompierii din Harghita, în ultimele 24 ore. Pompierii desfășoare acțiuni pentru informarea cetățenilor

„Pentru diminuarea numărului de arderi şi, implicit, a pagubelor rezultate, precum şi aplicarea măsurilor coercitive în situaţia constatării neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele fizice şi juridice, vor fi intensificate acţiunile în teren desfăşurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, în colaborare cu reprezentanţi/specialişti din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Gărzii Naţionale de Mediu”, se arată în informarea ISU Harghita.

Totodată, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita desfăşoară o serie de acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra riscului generat de incendiile de vegetaţie, printre care se numără şi activităţi de patrulare în zonele sau localităţile unde se preconizează sau unde se produc incendii de vegetaţie, cu implicarea Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

Anul trecut, numărul incendiilor de vegetaţie uscată la care au intervenit pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a crescut cu peste 200% faţă de anul precedent, fiind afectate peste 2.500 de hectare de vegetaţie, dar şi zeci de hectare de litieră de pădure sau fond forestier. Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Un bărbat din Aiud a ajuns la închisoare. Cât va sta după gratii pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori

Published

on

Un bărbat de 47 de ani din Aiud a ajuns la închisoare pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Aiud, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 decembrie 2025, de către Judecătoria Aiud.

Acesta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Autorităţile îi liniştesc pe clujeni: Lepra este sub control. 2.000 de clienţi ai salonului ThaiCo SPA

Published

on






Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, directorul DSP, Corina Criste, prof. dr. Mihaela Lupșe, șef secție al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj şi dr Violeta…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Modificări la reevaluarea permisului auto pentru persoanele cu handicap. Abuzuri semnalate și ce schimbări anunță ANPDPD

Published

on

În primele luni ale anului 2025, mii de persoane cu dizabilități au fost chemate la reevaluare, după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 5/2025. Pentru mulți, notificarea a venit cu teamă și confuzie: îmi pierd gradul de handicap? mi se taie indemnizația? îmi ia cineva permisul auto?

Ordonanța a introdus posibilitatea reevaluării atunci când există suspiciuni justificate că situația medicală din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

LIVE VIDEO. Podcast Cluj24. Lepră și proteste. Analiza săptămânii cu jurnalistul Florin Danciu și analistul Ion Novăcescu

Published

on






Podcastul Contraste de pe Cluj24 analizează, marți, de la ora 13:00, în direct evenimentele locale și naționale petrecute în ultima săptămână. Printre subiectele…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading