Eveniment
Turcan: Avem în vedere reînnoirea parcului auto al Ministerului Muncii cu maşini electrice
Conducerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale are în vedere reînnoirea parcului auto al instituţiei cu maşini electrice în viitorul apropiat, a transmis, vineri, ministrul de resort, Raluca Turcan, pe Facebook.
„Salut iniţiativa Ministerului Mediului de a institui Vinerea Verde în România, începând de astăzi – adică o zi pe săptămână în care să lăsăm maşinile acasă şi să apelăm la alte metode de deplasare către serviciu. Nu sunt singura care am apelat la o metodă ‘curată’ de deplasare astăzi, colegii mei din minister au făcut acelaşi lucru, în funcţie de opţiunile personale şi de distanţa până la locul de muncă. Faptul că noi, cei din instituţiile publice, suntem primii care punem în practică ideea unei Vineri Verzi este un semnal cât se poate de limpede că este vorba de o politică publică asumată şi nu doar de un gest simbolic. Din acest punct de vedere, avem posibilitatea şi aici, la Ministerul Muncii, de a opta pentru ”achiziţii verzi” – adică pentru reînnoirea parcului auto cu maşini electrice, soluţie pe care o avem în vedere în viitorul apropiat. De asemenea, vom gândi o amenajare a spaţiului exterior care să permită parcarea bicicletelor în siguranţă, pentru angajaţii care doresc să apeleze la această soluţie”, a menţionat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a precizat că s-a deplasat vineri la serviciu folosind un automobil electric.
„În această dimineaţă, am venit la sediul ministerului cu un automobil electric. Este genul de automobil pe care îl folosesc cu plăcere nu atât pentru confortul pe care îl oferă, ci pentru faptul că este prietenos cu mediul. Estimările arată că fiecare dintre noi suntem răspunzători faţă de mediul înconjurător pentru 7.000 de kg de CO2 anual, în mare parte din cauza faptului că folosim automobile ‘clasice'”, a notat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a recomandat tuturor românilor să se alăture iniţiativei Vinerea Verde.
„Îmi doresc foarte mult ca ceea ce facem astăzi, în Vinerea Verde, să devină un mod de viaţă, o opţiune firească din grijă pentru mediu, pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Proiectul gândit de Ministerul Mediului punctează un lucru foarte important: acela că administraţiile locale trebuie să pună la dispoziţia locuitorilor facilităţi care să susţină această opţiune. (…) Lansez un apel către toţi românii – indiferent de oraşul în care locuiesc şi de mijloacele pe care le au la dispoziţie, să se alăture iniţiativei Vinerea Verde, pentru că este exact acel gen de proiect care reuşeşte numai dacă acţionăm împreună: autorităţi, companii, oameni. Cu toţii dorim să avem o calitate a vieţii mai bună şi un viitor mai curat pentru copiii noştri”, a transmis Raluca Turcan.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat campania ”Vinerea Verde”, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe.
Sub sloganul „STOP! Azi maşina stă pe loc!”, această campanie încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice în scopul reducerii poluării şi, implicit, a emisiilor de carbon, informează un comunicat al MMPS.
„Vinerea Verde” îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.
AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
ANAF: acțiune de control complexă la firmele de pază. Ce urmăresc inspectorii Antifraudă și cei de la ITM
Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează o acțiune de control, complexă, la nivel național, care vizează firmele de pază, a anunțat, vineri, președintele ANAF, Adrian Nica.
“Avem în momentul acesta o acțiune foarte complexă și foarte întinsă, pentru că e la nivel național, pe partea de industrie din zona firmelor de pază.
O să vedeți o acțiune amplă a Antifraudei, raportată la salariu, la munca la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PFA sau SRL în 2026? Analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic
PFA sau SRL în 2026? O analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, a fost realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic.
A alege între desfășurarea de activități antreprenoriale în cadrul unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) sau în cadrul unei societăți comerciale (cum este de exemplu o societate cu răspundere limitată, SRL) impune cunoașterea avantajelor și dezavantajelor ambelor tipuri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Artistul aiudean Stefan Balog, expus alături de Picasso și Chagall la o expoziție internațională din New Delhi
Lucrările artistului aiudean Stefan Balog au fost expuse alături de cele ale lui Picasso și Chagall, la New Delhi.
În perioada 4 februarie – 15 martie 2026 are loc la Galeria Dhoomimal din New Delhi vernisajul expoziției de gravuri Print Age, care întrunește pe simeze peste 100 de graficieni.
Printre expozanți se află și artistul aiudean Stefan Balog, care ajunge astfel într-o companie extrem de selectă, alături de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Alba Iulia găzduiește sâmbătă Regionala FIRST LEGO League Challenge, pentru copii și adolescenți. Vizitatorii sunt bineveniți
Alba Iulia găzduiește sâmbătă Regionala FIRST LEGO League Challenge, un eveniment dedicat educației STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), creativității și spiritului de echipă, adresat copiilor și adolescenților cu vârste între 9 și 16 ani.
Evenimentul va avea loc la Mercur Events, Str. Gheorghe Șincai nr. 7, Alba Iulia, Sala Mercur Lux, în intervalul 08:00–18:30, cu acces liber pentru public…
Citește mai mult pe Alba24.ro
