Cluj
Ucraina: Credincioşii ortodocşi chemaţi să urmărească online slujba de Înviere
Autorităţile ucrainene au lansat un apel sâmbătă credincioşilor ortodocşi să urmărească slujba Învierii Domnului online şi să nu încalce restricţiile de circulaţie, de teama unor „provocări” în cursul ceremoniilor ocazionate de această sărbătoare religioasă care atrag de obicei o mulţime de participanţi, relatează France Presse.
La Kiev, primarul Vitali Klitschko a reamintit localnicilor că restricţiile de circulaţie sunt în vigoare sâmbătă, de la ora 23:00 până la 05:00, duminică.
„Respectaţi regulile de interdicţie a circulaţiei, sărbătoriţi în deplină siguranţă!”, a invitat el pe contul său Telegram, subliniind că slujba religioasă va fi transmisă online.
„Fără mulţimi! Nu trebuie să existe situaţii în care credincioşii se adună în jurul bisericii în mai multe rânduri”, a avertizat de asemenea pe Telegram Dmitro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava, oraş situat la aproximativ 350 km sud-est de Kiev.
Toate regiunile ucrainene, inclusiv Liov (Lvov), în vestul ţării, aproape de frontiera cu Polonia, sunt plasate sub regim de restricţii de circulaţie. În regiunile din sudul şi estul ţării, cele mai vizate de lovituri ruseşti, restricţiile încep de la ora locală 19:00.
„Îi susţinem pe apărătorii Ucrainei şi rămânem acasă pentru siguranţa noastră a tuturor”, a declarat de asemenea pe Telegram adjunctul şefului preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, invitându-i pe ucraineni „ca şi în anii trecuţi din cauza pandemiei” să urmărească slujba de Paşte la televizor.
Paştele ortodox este sărbătoarea principală din calendarul ortodox, în cursul căreia preoţii binecuvântează felurile de mâncare pregătite pentru această ocazie – ouă vopsite, pască şi alte preparate tradiţionale. Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24



