Connect with us

Alba

Un bărbat din Alba, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma unui accident la tăiat de lemne. Ce s-a întâmplat

Published

on



Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată, pentru ucidere din culpă, la aproape cinci ani de la producerea unui accident mortal, într-o pădure din județ. 

Dosarul pentru ucidere din culpă a trecut de camera preliminară, în data de 9 martie și se va judeca pe rolul Judecătoriei Aiud. 

Potrivit motivării instanței, bărbatul trimis în judecată, alături de alte două persoane un bărbat și o femeie au mers în data de 23 noiembrie 2017 pentru a tăia lemne de foc, dintr-o pădure de pe raza satului Colțești.

Cei trei s-au înțeles ca bărbatul să urce pe o pantă și să taie un copac, să îl facă bucăți mai mici, iar apoi să arunce bucățile secționate pentru a fi preluate de cei de jos.

Bărbatul a început să taie copacul și apoi să secționeze lemnul în bucăți mai mici. Apoi, inculpatul a ”început să arunce fragmentele de lemne secționate către partea inferioară a pantei (distanța dintre cele două terasamente, cel pe care se afla inculpatul și cel pe care se afla victima fiind de aproximativ 10 metri, panta având o înclinație de 49 de grade”, se arată îm motivarea instanței.

La un moment dat, bărbatul de jos, care se afla lângă grămada de lemne, s-a împiedicat și a când…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Care este cel mai elegant oraș din Europa. Condițiile pe care le oferă

Published

on

Un nou studiu a evidențiat cel mai elegant oraș din Europa. Au fost luate în calcul condiții precum cele de cazare, restaurant, facilități.

Studiul a analizat peste 100 de orașe din Europa. Cel mai mare scor, de 98,3 pe scara luxului, l-a obținut Geneva, din Elveția, potrivit Mediafax.

Au fost comparate concentrația de hoteluri de cinci stele, restaurante din Ghidul Michelin și terenuri de golf pe cap de locuitor. Fiecare…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Unul din zece români în vârstă de peste 55 de ani nu a fost folosit deloc internetul. Situația pe regiuni

Published

on

Unul din zece români cu vârste între 55 și 74 de ani de ani nu a folosit deloc internetul. Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Procentul scade odată cu vârsta, la 2% la categoria 35-54 de ani și la 1% la tinerii de 16-34 de ani.

INS arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. În anul 2025, 11,3% dintre românii cu vârste cuprinse între…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări

Published

on

Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.

Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Care sunt cei mai căutați candidați pentru angajare fără studii. Salarii oferite

Published

on

Printre cei mai căutați candidați fără studii superioare se află șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul pentru curățenie, arată datele unui sondaj derulat de o platformă de recrutare.

”Finalul de an vine cu oportunități pentru candidații din segmentul blue collar (fără studii superioare), 5.500 de joburi fiind acum disponibile pentru aceștia pe iajob.ro și alte 6.400 pe eJobs.ro.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading