Alba
Un bărbat s-a urcat beat la volanul unei mașini și a provocat un accident rutier în Șona. Avea și permisul anulat
Un bărbat s-a urcat vineri seara beat la volan și a provocat un accident rutier pe o stradă din Șona. După ce a provocat accidentul bărbatul și-a continuat deplasarea, însă a fost depistat de polițiști.
Când oamenii legii l-au verificat în baza de date, aceștia au descoperit că bărbatul avea permisul suspendat. În urma accidentului bărbatul s-a ales cu două dosare penale.
Potrivit IPJ Alba, la data de 6 august, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei, au intervenit, pe strada Viilor din comuna Șona, petru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale și identificarea conducătorului auto care ar fi produs evenimentul.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, un bărbat, de 32 de ani, din Șona, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a întrat în coliziune cu un autoturism, care era parcat pe marginea drumului, după care și-a continuat deplasarea. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești.
Bărbatul a fost depistat de polițiști, imediat după producerea evenimentului, pe strada Lungă, din comuna Șona.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etililotest, iar rezultatul a arătat valoarea de 1,54 mg/l…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Pedeapsa primită de un tânăr din Alba care a fost prins de polițiști cu hașis asupra sa. Ce au decis magistrații Tribunalului
Dosarele penale în care tineri sunt judecați pentru consum sau posesie de droguri au ajuns o normalitate pe rolul Tribunalului Alba, instanța din județ care judecă astfel de cazuri.
Asta arată că nivelul consumului de droguri este unul ridicat în județ, dar se pare că autoritățile ”țin sub preș” amploarea fenomenului.
Spre exemplu, în data de 17 decembrie 2025, procurorii DIICOT Alba Iulia au semnat un acord de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Românii își planifică mai atent vacanțele de sărbători: Patru din zece hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion
Românii își planifică mai atent vacanțele de sărbători, urmăresc prețurile și evită pachetele scumpe. Patru din zece hoteluri au grad de ocupare sub 50% de Crăciun și Revelion.
Pentru perioada Crăciunului și a Revelionului, 27,3% dintre hotelieri nu au oferte, iar aproximativ 39% au un grad de ocupare sub 50%, scrie Mediafax.
Pe de altă parte, aproape 18% dintre unități raportează deja un grad de ocupare de peste…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Prețul mediu al unui metru cub de lemn va crește cu peste 60%, în 2026. Proiect, la Ministerul Mediului
Prețul mediu al unui metru cub de lemn va crește cu peste 60%, în 2026. Prețul mediu al unui metru cub de lemn urmează să crească de la 164 lei/mc la 272 lei/mc începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat pe 15 decembrie în dezbatere un proiect de OUG pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de lemn.
Potrivit notei…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale. România este casă pentru 20 de etnii care trăiesc în pace
Ziua Minorităților Naționale din România este marcată anual la 18 decembrie și reprezintă un prilej de recunoaștere a diversității etnice, culturale, lingvistice și religioase care a contribuit la formarea și dezvoltarea societății românești.
Această zi a fost instituită pentru a promova respectul, dialogul intercultural și conviețuirea pașnică dintre populația majoritară și cele 20 de minorități naționale…
Citește mai mult pe Alba24.ro

