Connect with us

Eveniment

Un bucureștean beat și fără permis a distrus 12 mașini dintr-o parcare din Brașov

Published

on



Un bărbat în vârstă de 31 de ani din municipiul București, a lovit cu mașina 12 mașini aflate într-o parcare din Brașov. Acesta era sub influența alcoolului și nu avea permis de conducere.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit IPJ Brașov, la data de 14 aprilie 2021, în jurul orei 20:10, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe strada Nucului din municipiul Brașov, a acroșat 12 autoturisme ce se aflau parcate.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime.

Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism.

Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe…

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

VIDEO Pereții puțului de lansare al metroului, finalizați. Gulermak:Am construit „carcasa” subterană unde vor coborî ”cârtițele”

Published

on






Compania turcă Gulermak, constructorul metroului din Cluj, a anunțat, după patru luni, finalizarea pereților mulați ai puțului de lansare din Florești unde vor fi…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Impozit auto în funcție de norma de poluare, din 2026. Cum se calculează. MAI transmite baza de date cu vehiculele, în județe

Published

on

Impozit auto în funcție de norma de poluare din 2026. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că a finalizare centralizarea datelor privind norma de poluare a vehiculelor. Acestea vor fi transmise prefecturilor, iar primăriile vor avea acces pentru a calcula impozitul auto.

Legea 239 din 2025, ce prevede nou mod de calcul al taxelor locale în 2026, intră în vigoare din decembrie. Impozitul auto va fi calculat în funcție…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Camion încărcat cu 200 de porci, răsturnat în Topa Mică. Intervenție de urgență

Published

on






Un camion încărcat cu aproximativ 200 de porci s-a răsturnat pe E81, în zona localității Topa Mică, mobilizând rapid echipaje de urgență.

Pompierii au…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

VIDEO ȘTIREA TA: Accident la Alba Iulia. Două mașini s-au lovit, la intersecția dintre străzile Calea Moților și Aurel Vlaicu

Published

on

Un accident rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 12:00, pe strada Calea Moților din Alba Iulia, în zona intersecției cu strada Aurel Vlaicu.

În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.

Cel mai probabil accidentul rutier s-a produs după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading