Cluj
Un pacient în moarte cerebrală a salvat cinci vieți. Prelevare de organe la Spitalul Județean din Tâgu Mureș
Cinci vieți au fost salvate cu organele prelevate de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Prelevarea avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, iar transplanturile s-au realizat la Cluj-Napoca și București.
Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), aceasta este a doua acţiune de coordonare a unui transplant realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în această lună.
Efortul echipei de medici din Târgu Mureș a fost preluat de echipajele medicale de transplant ale centrelor din Bucureşti şi Cluj Napoca.
Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinc Fundeni, viaţa unui pacient de 43 de ani a fost salvată prin intervenţia de transplant hepatic realizată de echipa condusă de prof. dr. Vladislav Braşoveanu.
La Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, echipele de chirurgi conduse de dr. Dan Pop şi dr. Liviu Constantin au făcut intervenţii de transplant renal pentru 2 pacienţi, de 55 de ani şi de 62 de ani, aflaţi de mai mult de 8 ani în dializă.
De asemenea, alţi 2 români îşi vor recăpăta vederea în urma intervenţiilor de transplant cornee, realizate la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.
(sursa: Mediafax)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Record naţional la Institutul Inimii Cluj. 300 de proceduri TAVI prin care viaţa pacienţilor este prelungită cu ani buni
Institutul Inimii din Cluj-Napoca îşi consolidează statutul de cel mai important centru din ţară în ceea ce priveşte tratarea bolilor cardiovasculare. De exmplu, la…
Citește mai mult pe Cluj24
În 6 decembrie este Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae, aşa cum îl cunosc copiii. Toți cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cumpărarea unei masina de spalat este un pas important pentru confortul zilnic. Este un electrocasnic care îți economisește timp și energie, transformând o activitate…
Citește mai mult pe Cluj24


