Connect with us

Alba

Un student din Alba Iulia a obținut în instanță anularea și returnarea TAXELOR MAJORATE, la cea mai mare universitate din țară

Published

on



Andrei Nicolae Popa, un tânăr din Alba Iulia, student la Universitatea din București, care de mai bine de patru ani se luptă cu administrația instituției de învățământ, a învins joi, 4 februarie, în instanță. 

La sfârșitul anului 2020, acesta a dat în judecată, la Tribunalul Alba, Universitatea din București și a cerut anularea majorării taxelor de studiu pentru studenții deja înscriși. 

În luna martie a anului 2020, Universitatea din București a emis două hotărâri prin care se decidea indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%.

Spre exemplu, un student din anul IV care avea de plătit o taxă de 3500 de lei, în urma majorării, a fost obligat să plătească 3650 de lei.

Acum, după decizia instanței din Alba, dacă reprezentanții Universității din București nu vor face recurs (în termen de 15 zile), aceștia vor fi nevoiți să returneze taxele majorate tuturor studenților.

Totuși, deși hotărârile date de universitate privesc studenții de la toate specializările, în minuta pe scurt a instanței din Alba este specificat că decizia are efect doar asupra studenților Facultății de Drept.

Taxe la universitate anulate în instanță: Decizia Tribunalului Alba

În…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Fosta iubită a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis la Sibiu, a fost arestată pentru 30 de zile într-un alt dosar de crimă

Published

on

Fosta iubită a omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, ucis în 2023, a fost arestată preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile.

Adriana Viliginschi este acuzată că i-ar fi dat sfaturi unei femei despre ce sedative să folosească și cum să distrugă camerele de supraveghere pentru a-și ucide mama. Ea ar fi cea de-a treia femeie implicată în dosar.

„Din probele strânse în cauză a rezultat că la săvârșirea omorului,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Hotărâri ale Sinodului BOR: Au fost aprobate texte liturgice noi și măsuri pentru clerici și mireni

Published

on

Hotărâri ale Sinodului BOR: Declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii” și ”Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.

Potrivit unui comunicat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Doi turiști maghiari au fugit din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. Au intervenit Salvamont Alba și Jandarmeria

Published

on

Doi turiști maghiari au fugit sâmbătă din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. A fost alertat Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba, care s-a deplasat în zonă pentru a-i recupera. 

De asemenea, au fost anunțați jandarmii montani, pentru protejarea zonei în cazul în care animalul s-ar întoarce.

”Intervenție a SPJ SALVAMONT-SALVASPEO Alba, în cooperare cu un echipaj al Jandarmeriei Montane,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Solistul din Alba, Paul Berghean (PAULL), și-a lansat al doilea videoclip. Cum arată și cum sună ”Ultima încercare”

Published

on

Paul Berghean, artist independent cunoscut sub numele de scenă PAULL, originar din județul Alba, și-a lansat a doua piesă muzicală, „Ultima încercare”, apărută în luna februarie.

”După debutul cu single-ul „Permanent”, „Ultima încercare” continuă parcursul meu pop și abordează o tematică emoțională, sinceră, inspirată din experiențe reale” a precizat Paul, pentru Alba24.

YouTube videoYouTube video

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading