Eveniment
UNTOLD lansează o campanie de donare de sânge în schimbul biletelor la festival
Organizatorii UNTOLD lansează şi pentru ediţia din 2021 o campanie de donare de sânge, în cadrul căreia doritorii pot obţine bilete gratuite la festival în schimbul acţiunii de donare.
“Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Netwok, iniţiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a şaptea ediţie a campaniei de donare de sânge care a mobilizat zeci de mii de oameni din România. În acest an, campania se desfăşoară în perioada 17 iulie – 5 septembrie în toate centrele de transfuzii din ţară. Totodată, caravana mobilă va fi prezentă în 11 oraşe mari din România”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.
Acţiunea donării de sânge se va derula în 11 oraşe.
“Ca şi în anii precedenţi, fanii festivalului UNTOLD vor putea dona şi anul acesta, atât în centrele fixe, cât şi la caravanele mobile. Caravana poate fi găsită în 11 oraşe ale ţării: Bucureşti, Constanţa, Târgu-Mureş, Sibiu, Oradea, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Cluj-Napoca. Toţi cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2021 (…)”, se mai arată în comunicat.
Bilet gratuit pentru persoanele care donează sânge
Potrivit sursei citate, cei care donează sânge la caravana mobilă şi se înscriu în baza de date “Şi Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD şi tichete de cumpărături de 100 de ron din partea Kaufland România.
De asemenea, cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din ţară trebuie să acceseze site-ul untold.com, secţiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat, vor ataşa o poză cu adeverinţa de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher valoric de 10 euro pe care îl vor putea folosi la achiziţionarea abonamentelor pentru UNTOLD 2021.
Număr record de donatori
“Suntem convinşi că anul acesta vom avea un record de donatori, atât la caravana mobilă, cât şi în centrele fixe, în contextul în care acum fanii au garanţia că festivalul UNTOLD se va ţine în această toamnă! Noi suntem mândri că, alături de partenerii noştri, reuşim să ţinem în viaţă această campanie de 7 ani, dar mai ales suntem mândri de tinerii frumoşi care donează în fiecare an şi prin gestul lor au salvat şi salvează mii de vieţi!”, declară directorul de comunicare al UNTOLD, Edy Chereji.
UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca.
AGERPRES
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025
Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.
Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
- la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”
Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției
Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.
Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.
În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…
Citește mai mult pe Alba24.ro



