Connect with us

Cluj

UPDATE FOTO/ Accident grav de circulație pe Calea Moților din Cluj-Napoca

Published

on



Un accident de circulație a avut loc sâmbătă seara pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Au fost implicate două mașini. Unnul dinte șoferi a ajuns la spital.


UPDATE 22,28

„Un conducător auto de 22 de ani, cetățean francez, care se deplasa pe strada Moților din municipiul Cluj-Napoca, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 24 de ani, din județul Sibiu.

În urma evenimentului tânăra de 24 de ani a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Cluj.

Ce spune ISU Cluj

Pompierii au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Echipajul SMURD a acordat asistență medicală pentru trei persoane, dintre care doar o tânără, aflată în stare de conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin decontarea bateriilor autoturismelor avariate.

CLUJUL PENTRU TOȚI – Ai o propunere pentru un…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

U BT la un pas de victorie, dar a pierdut cu 104-114

Published

on






U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Răducanu, calificare în sferturile de la Transylvania Open. Victorie pe tabloul de dublu pentru Jaqueline și Ruse

Published

on






Cluj-Napoca găzduiește zile intense de tenis la Transylvania Open 2026, iar una dintre principalele favorite ale turneului WTA 250, Emma Răducanu, și-a confirmat statutul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj a câştigat la Arad, 1-0 cu UTA, în Superligă

Published

on






CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Unde e stropul de omenie? O femeie cu handicap, desculță în Mărăști. 112 și Poliția Locală, indiferente

Published

on






Un caz strigător la cer s-a petrecut miercuri în Mărăști, unde o femeie cu handicap stătea desculță pe trotuar, iar serviciul 112 și Poliția Locală au fost…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading