Connect with us

Cluj

USR propune Scaune pentru copii în taxiurile din Cluj. Cum au reacționat taximetriștii

Published

on



Sub inițiativa Clujul Copiilor, consilierii locali ai USRPLUS au lansat mai multe propuneri privitoare la siguranța copiilor din Cluj-Napoca. O propunere vizează centuri de siguranță în mijloacele de transport în comun, culoare speciale de mobilitate prin oraș – cu limitări de viteză, dar și montarea de înălțătoare speciale în taxiuri.

Potrivit consilierului local Radu Boloveschi, centurile de siguranță nu sunt suficiente pentru protejarea copiilor care circulă cu mașina.

Liderul Asociaţiei Taximetriştilor Cluj, Ioan Pugna, atrage atenția asupra faptului că potrivit legii, în taxi nu e obligatoriu scaunul special pentru copii.

”Dacă USR bugetează achiziționarea scaunelor de copii din bugetul Ministerului Transporturilor, pe care îl controlează, sau din bugetul Ministerului Economiei, noi suntem de acord. Vom implementa această măsură la fel cum am implementat și plata cu cardul. Pe perioada de pandemie, când ne-au scăzut încasările cu 80%, nu e ok să propui așa ceva. Noi avem un business, tot investim, dar înapoi nu mai vine nimic, pe lângă că taximetriștii nu a primit ajutor din partea statului, cu toate că după HoReCa este cel mai afectat sector”, a declarat Ioan Pugna pentru Cluj24.


Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

U BT la un pas de victorie, dar a pierdut cu 104-114

Published

on






U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Răducanu, calificare în sferturile de la Transylvania Open. Victorie pe tabloul de dublu pentru Jaqueline și Ruse

Published

on






Cluj-Napoca găzduiește zile intense de tenis la Transylvania Open 2026, iar una dintre principalele favorite ale turneului WTA 250, Emma Răducanu, și-a confirmat statutul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj a câştigat la Arad, 1-0 cu UTA, în Superligă

Published

on






CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

VIDEO. Unde e stropul de omenie? O femeie cu handicap, desculță în Mărăști. 112 și Poliția Locală, indiferente

Published

on






Un caz strigător la cer s-a petrecut miercuri în Mărăști, unde o femeie cu handicap stătea desculță pe trotuar, iar serviciul 112 și Poliția Locală au fost…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading