Eveniment
Util – Cum să nu ți se fure banii de pe card când navigați pe site-urile cu anunțuri
În perioada sărbătorilor, când volumul cumpărăturilor online crește semnificativ, crește și numărul fraudelor. Hackerii fură bani de pe carduri după ce se ”deghizează” în cumpărători și îi îndeamnă pe vânzători să verifice plata produselor accesând un link compromis în care li se cer datele cardului, scrie digi24.ro.
Compania care deţine platforma online atrage atenţia că nu are un sistem de plată online şi îndeamnă utilizatorii la mai multă vigilenţă. Între timp, Centrul Român de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a lansat o alertă.
Echipa CERT-RO a primit în ultimul timp numeroase notificări cu privire la incidente de securitate cibernetică de tip fraudă, propagate prin intermediul serviciului OLX şi prin WhatsApp.
Atacatorii contactează un utilizator care a publicat un anunţ de vânzare a unui produs, se declară interesaţi de achiziţie, apoi susţin că au efectuat plata. Dar, pentru încasarea sumei corespondente ar fi necesară accesarea unui link şi introducerea datelor cardului pe care ar trebui virată suma.
Desigur, este vorba despre o capcană, atacatorii sistând orice conversaţie după ce primesc datele de card, iar victimelor li se extrag bani din cont.
Utilizatorii serviciului care pun spre vânzare anumite produse sunt contactaţi direct de potenţiali cumpărători. La scurt timp, folosind un anumit pretext, clientul fals mută conversaţia pe un alt canal de comunicare, de regulă WhatsApp.
Mare atenția la greșelile gramaticale din mesajele primite!
De cele mai multe ori, mesajele primite au o exprimare ciudată, deşi sunt în limba română. Este un semn că acel text ar putea fi fost tradus cu un instrument disponibil gratis online. Greşelile gramaticale sau repetiţia unor termeni în cadrul aceleiaşi propoziţii pot fi astfel de indicii, aşa că analizaţi cu atenţie informaţiile, înainte de le accesa.
Următorul pas pe care atacatorii îl fac este informarea potenţialelor victime că produsul a fost deja achitat. Aceştia generează un link fals unde vânzătorilor li se cer datele cardului, inclusiv codul CVV/CVC, sub pretextul de a fi făcută plata pentru produsul tranzacţionat. Acel link duce către o pagină de phishing, prin care infractorii cibernetici încearcă să colecteze datele de card ale utilizatorilor.
În momentul în care utilizatorul introduce datele de card pe astfel de site-uri de phishing, acestea intră automat în posesia atacatorilor, care au din acel moment posibilitatea de a extrage bani de pe acel card.
Ce trebuie să faceți:
Analizaţi cu atenţie şi validaţi informaţia primită, înainte de a face clic pe link-uri sau ataşamente din surse necunoscute!
Puteţi scana link-urile suspicioase cu anumite instrumente disponibile gratis online (ex: VirusTotal), dacă nu aveţi o soluţie de securitate instalată pe dispozitiv, pentru a evita infectarea cu malware sau astfel de tentative de phishing
Atenţie la exprimarea interlocutorilor în scris, precum şi la corectitudinea gramaticală a textului, deoarece, de multe ori, atacatorii nu sunt de origine română şi se folosesc de instrumente automate de traducere a textului pentru a se conversa cu potenţialele victime în limba lor nativă.
Dacă aţi căzut în această capcană, este vital să vă adresaţi cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul şi eventuale tranzacţii ilicite din cont.
Dacă aţi suferit pagube materiale, va trebui să depuneţi o plângere la cea mai apropiată secţie de Poliţie, pentru a deschide o investigaţie în acest sens.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața salatelor gata de consum, și-a construit o excelentă reputație…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
WhatsApp lansează un nou mod de „blocare”: utilizatorii, protejați de atacurile cibernetice avansate. Ce presupune noua funcție
WhatsApp lansează un nou mod de „blocare”, destinat utilizatorilor care ar putea fi vizați de atacuri cibernetice avansate.
Meta, compania mamă a WhatsApp, afirmă că funcția va fi lansată treptat în următoarele săptămâni, notează Daily Mail.
Odată activat, modul lockdown blochează atașamentele și fișierele media de la persoane necunoscute și dezactivează automat toate apelurile primite de la persoane care nu se…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
VIDEO. Locuitorii din Baciu vor o nouă răscoala din 1907. Sunt revoltați de creșterea impozitelor
Locuitorii comunei Baciu sunt foarte revoltați de creșterea peste măsură a impozitelor pe locuințe și au declanșat un protest la Primăria Baciu, în Consiliul Local…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Bărbat din Baia de Arieș, trimis în judecată pentru ultraj. A amenințat cu moartea doi polițiști. Ce ”cuvinte grele le-a aruncat”
Un bărbat din Baia de Arieș va fi judecat de magistrații Judecătoriei Câmpeni pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea doi polițiști. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 28 ianuarie 2026.
Fapta a fost comisă de bărbat în data de 27 noiembrie 2024. Cei doi polițiști au intervenit în urma unui apel la 112 făcut de soția inculpatului. Acesta era nervos, a distrus…
Citește mai mult pe Alba24.ro
