Alba
Varianta Omicron ar avea în componență fragmente dintr-un alt virus. Studiu
Varianta Omicron a virusului care provoacă COVID-19 a dobândit probabil cel puţin una dintre mutaţiile sale prin preluarea unui fragment de material genetic de la un alt virus – posibil unul care provoacă răceala comună, potrivit celui mai recent studiu.
Această secvenţă genetică nu apare în nicio versiune anterioară a coronavirusului, numit SARS-CoV-2, dar este omniprezentă în multe alte virusuri, inclusiv în cele care provoacă răceala comună, precum şi în genomul uman, au precizat cercetătorii.
Prin preluarea acestui fragment special, Omicron ar putea să pară „mai uman”, ceea ce l-ar ajuta să se sustragă de la atacul sistemului imunitar, a declarat Venky Soundarararajan, de la compania de studiere a datelor nference, care a condus studiul.
Acest lucru ar putea însemna că virusul se transmite mai uşor, dar provoacă forme mai uşoare de boală sau simptomatice. Acestă presupunere va primii un răspuns cel mai probabil în câteva săptămâni când analizele complete ale noii tulpini vor fi gata, relatează Reuters.
Simultan coronavirus și răceală comună
Celulele din plămâni şi din sistemul gastro-intestinal pot găzdui simultan coronavirusul SARS-CoV-2 şi răceală comună, potrivit unor studii…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Accident rutier pe A1:Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, duminică seara, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, la kilometrul 309.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, în accident au fost implicate două autoturisme, fără a fi înregistrate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu – Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu – Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
