Eveniment
Venezuela: Administraţia Biden nu intenţionează să discute "direct" cu Maduro
Administraţia americană Joe Biden nu intenţionează să vorbească „direct” cu liderul Venezuelei, Nicolas Maduro, pe care îl consideră „dictator” şi nu îl recunoaşte ca preşedinte legitim, a declarat miercuri diplomaţia americană, notează AFP.
„Cu siguranţă, nu mă aştept ca acest guvern să dialogheze direct cu Maduro”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în faţa presei. „Cu siguranţă, nu ne aşteptăm la niciun contact cu Maduro în viitorul apropiat”, a adăugat el, în acelaşi registru cu politica guvernului precedent Donald Trump.
„Nicolas Maduro este un dictator, nu există nicio îndoială”, a insistat Ned Price.
Administraţia Biden a anunţat deja că îl consideră pe opozantul Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, la fel ca administraţia Trump.
Purtătorul de cuvânt a explicat că obiectivul este de „a sprijini o tranziţie democratică paşnică în Venezuela, prin intermediul alegerilor prezidenţiale şi legislative libere şi corecte” şi aceasta în acţiune cu aliaţii latino-americani şi europeni.
În ultimii trei ani, Statele Unite şi-au intensificat presiunile diplomatice şi sancţiunile economice pentru a-l alunga pe Nicolas Maduro de la putere, fără succes.
Departamentul de Stat a marcat, totuşi, o diferenţă faţă de politica precedentului guvern american.
Ned Price a confirmat astfel că Statele Unite au în vedere să le garanteze celor aproximativ 200.000 de venezueleni care se află pe teritoriul lor „statutul de protecţie temporară” care protejează de expulzare şi acordă dreptul la muncă.
Donald Trump, în pofida liniei dure împotriva lui Nicolas Maduro, a refuzat constant să extindă acest statut asupra venezuelenilor, din cauza politicii sale antiimigraţie. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Sancţiuni americane împotriva Iranului: Washingtonul „dezamăgit” de decizia CIJ
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA.
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește. Poliția a deschis o anchetă
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește, situat pe strada Vasile Goldiș. Incidentul s-a produs miercuri, 4 februarie 2026.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul unui bloc aflat pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Alba Iulia.
Oamenii legii deplasați la fața locului au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
VIDEO: Ilie Bolojan a anunțat că închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică
Premierul Ilie Bolojan a susținut miercuri seară o conferință de presă în care a spus că Guvernul ”închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică”.
El a mai spus că recomandarea Ministerului Justiției e să angajze răspunderea Guvernului pentru reforma în administrație.

”La finalul unor măsuri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
