Alba
VIDEO 10-12 septembrie: 655 de ani de la atestarea comunei Lupșa. PROGRAMUL manifestărilor
În weekendul 10 – 12 septembrie, Lupșa sărbătorește 655 de ani de la atestarea comunei (1366 – 2021). Cu această ocazie, în localitate vor avea loc mai multe manifestări, printre care se numără primirea steagului cu care locuitorii din Lupșa au mers la Marea Unire din 1918, obiect aflat în patrimoniu național și păstrat la Muzeul Național de Istorie a României.
„Comuna Lupșa se pregătește de sărbătoare, iar satele noastre își așteaptă cu drag fii și fiicele. Vă invităm, în perioada 10 – 12 septembrie, să ne fiți alături la sărbătoarea comunității noastre. Vom celebra împreună împlinirea a 600 de ani de la ctitoria Bisericii Sfântul Gheorghe din deal. Avem bucuria și binecuvântarea ca la această sărbătoare frumoasă să îl avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei”, a transmis primarul comunei Lupșa, Radu Penciu.
Satul Lupșa este una din cele mai vechi localități de pe Valea Arieșului. Din datele care privesc istoricul localităţii, un act din noiembrie 1505, arată ca la 24 aprilie 1366, Nicolae fiul lui Cândea, pentru serviciile făcute regelui Ludovic I, este recompensat şi ridicat (împreună cu fraţii lui) la rangul de nobil al regatului, iar…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025
Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025: Joi, 18 decembrie, de la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Cel mai mare report este la Joker, de peste 8,46 milioane de euro.
La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 6,91 milioane de lei (peste 1,35 milioane de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
”Contesa din Ungaria” care a înșelat un broker imobiliar din Alba Iulia este o escroacă faimoasă cu o viață desprinsă din filme
Un broker imobiliar din Alba Iulia a căzut în plasa unei contese din Ungaria care a spus că are o avere considerabilă, ce ar conține chiar castele. Mai exact a fost țepuit cu aproape 200.000 de euro, de femeia care a i-a spus că este descendenta unei famili de nobili din Ungaria.
În realitate, ”contesa” este o escroacă cu peste 25 de ani experiență în țepe, pe nume M. Agneta. Agneta acum în vârstă de 52 de ani,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Locuitorii din Vințu de Jos au rămas fără apă potabilă, joi dimineața, din cauza unei avarii la rețea.
Apa CTTA SA Alba Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Vințu de Jos, din cauza unei avarii a sistemului de distribuție a apei potabile.
”La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pedeapsa primită de un tânăr din Alba care a fost prins de polițiști cu hașis asupra sa. Ce au decis magistrații Tribunalului
Dosarele penale în care tineri sunt judecați pentru consum sau posesie de droguri au ajuns o normalitate pe rolul Tribunalului Alba, instanța din județ care judecă astfel de cazuri.
Asta arată că nivelul consumului de droguri este unul ridicat în județ, dar se pare că autoritățile ”țin sub preș” amploarea fenomenului.
Spre exemplu, în data de 17 decembrie 2025, procurorii DIICOT Alba Iulia au semnat un acord de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

