Connect with us

Cluj

VIDEO Alertă la Prefectura Cluj. Sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi pe câmp la Recea Cristur. Pericol pentru sănătate

Published

on



Comitetul Local penntru Combaterea Bolilor (CLCB) Cluj se va întruni marți sau miercuri la Prefectură pentru a lua măsuri față de situația înregistrată pe raza comunei Recea Cristur, unde au fost descoperite pe câmp mai multe sute de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi. 

Prefectul Maria Forna a declarat, luni, pentru Cluj24 că structura organizată la nivelul Prefecturii Cluj are rolul de a gestiona, preveni și combate focarele de boli transmisibile la animale prin măsuri operative și decizii administrative, asigurând sănătatea și bunăstarea animalelor.

”Luni a fost declanșat un control al mai multor instituții, cum sunt DSVSA, Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Cluj, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, DSP, Direcția Silvică, Apele Române, pe terenul de 40 de hectare al fermei de bizoni de la Recea Cristur.

Se face evaluarea unor animale moarte – bizoni, cerbi, căprioare, unele aflate pe câmp, iar în CLCB vom dispune măsuri pentru îngroparea acestora.

Trebuie, de asemenea, să fie luate măsuri și pentru protejarea animalelor din fermă, multe dintre ele slăbite, care trebuie preluate, tratate și îngrijite.

Este nevoie de măsuri ferme pentru prevenirea apariției zoonozelor”, a spus Forna.

Fermă din 2014

Ferma de bizoni de la Recea Cristur, care era cea mai mare din  Europa, a fost înființată în 2014 de doi oameni de afaceri din Germania și Danemarca și a fost administrată de fostul chestor de poliție Toma Rus, fost secretar de stat în MAI,  fost șef al BCCO Cluj, care s-a retras ulterior din afacere, iar actualii proprietari nu mai au au bani pentru desfășurarea activității.

Ferma avea o capacitate maximă de 2000 de capete de bizoni.

Potrivit unor informații, în acest caz este în curs și o anchetă penală care va constata cine e vinovat de  abandonarea sau aruncarea animalelor moarte pe câmp.

Sute de animale moarte

Specialiștii susțin că moartea acestor animale a început prin toamna anului trecut, iar acestea au trecut prin chinuri și foame înainte de a-și găsi sfârșitul pe câmp.

”Sunt multe animale în diferite stadii de descompunere care reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor din zonă, dar și a animalelor de interes cinegetic din afara țarcului de vânătoare.

Este ceva ce nu putem tolera. Ar fi sute de animale moarte în interiorul țarcului.

Lângă drumul național este un cerb mort din care mănâncă corbii”, a spus Horea Petrehuș, președintele Asociației Cinegetice pentru Cercetarea Habitatelor.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News






Comitetul Local penntru Combaterea Bolilor (CLCB) Cluj se va întruni marți sau miercuri la Prefectură pentru a lua măsuri față de situația înregistrată pe raza…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda: Țineți minte un lucru, Ilie Bolojan nu face nimic pentru el, ci pentru România

Published

on






Eurodeputatul de Cluj, Daniel Buda (PNL/PPE) a transmis un mesaj fostului ministru PSD al Finanțelor, Adrian Câciu, căruia i-a spus să țină minte un lucru, că…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Gerovital H3 Evolution: un refresh pentru ten, cu șanse la un premiu pe măsură

Published

on






Februarie este luna care spune lucrurilor pe nume atunci când vine vorba despre piele. După săptămâni de frig, vânt și aer uscat în spațiile încălzite, tenul matur…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

CFR Cluj scoate trei puncte la Hermannstadt. Victorie la limită în deplasare la Sibiu

Published

on






CFR Cluj a învins, luni, cu scorul de 1-0 pe Hermannstadt într-un meci din Superligă desfășurat în deplasare la Sibiu. 

Gazdele au ratat un penalty în minutul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Studenții UBB Cluj-Napoca pregătesc proteste în stradă. Se opun creșterii taxelor universitare

Published

on






Senatul Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) a aprobat Regulamentul privind taxele de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor pentru anul universitar…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading