Connect with us

Cluj

VIDEO. Aventură periculoasă. Tânăr reținut 24 de ore după ce a condus băut și a ajuns cu ATV-ul într-un șanț

Published

on



Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț, fiind sub influența alcoolului. 

În data de 13 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice, se arată într-n comunicat al IPJ Cluj.

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi condus un ATV pe drumul comunal DC126, din direcția DN1R spre localitatea Sâncraiu. Într-o curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând într-un șanț de pe marginea carosabilului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a pierdut controlul ATV-ului pe care îl conducea și a ajuns într-un șanț, fiind sub influența alcoolului. 

În data de 13 iunie, polițiștii din…

Citește mai mult pe Cluj24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Genetica, rol mai mare în determinarea duratei de viaţă a oamenilor – studiu

Published

on






Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Horoscopul lunii februarie. Ce schimbări aduc astrele pentru fiecare zodie

Published

on






Luna februarie vine cu o energie aparte: mai puține zile, dar mai multă intensitate emoțională. Este o perioadă a clarificărilor, a deciziilor luate cu inima, dar și a…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

”U” Cluj, victorie mare în Giulești cu Rapid. Mendy și Nistor, eroii meciului

Published

on






Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

U-BT Cluj-Napoca pierde cu Partizan la Belgrad, într-un meci din ABA Leaugue

Published

on






Echipa de baschet U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare de către Partizan Belgrad într-un meci din ABA League cu scorul de 90-79.

Pe…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading