Alba
VIDEO: Campioanele Gabriela Szabo, Simona Amânar și europarlamentarul Rareș Bogdan, prezenți la festivalul BIOS Abrud
Campioanele Gabriela Szabo, Simona Amânar Tabără și europarlamentarul Rareș Bogdan au participat sâmbătă la evenimentele organizate de primăria Abrud, sub sigla BIOS ABRUD, un eveniment care cuprinde o serie de activități culturale, sportive și educative, pentru copiii și tinerii din zonă.
”După un an complicat pentru sport, după un an în care nu au avut loc competiții sportive, multiplele campioane naționale și mondiale Gabriela Szabo și Simona Amânar Tabără au onorat sportul de masă, invitându-i pe cei mici la cros, în cadrul evenimentului BIOS ABRUD.
Fără doar şi poate, baza sportului de performanţă este sportul de masă, iar când spunem sport de masă ne referim şi la sportul şcolar, cluburile sportive şcolare, liceele cu program sportiv, şi de ce nu, la toate celelalte cluburi private apărute, mai nou, în mai toate oraşele şi chiar în toate comunele din România.
Îi invităm pe cei mici să facă sport, pentru că MENS SANA IN CORPORE SANO și, de fapt, antrenand corpul, antrenam și mintea” au postat reprezentanții primăriei, pe contul de Facebook al instituției.
Pe parcursul zilei, în oraș a avut loc și o demonstrație de karate. La evenimente a participat și europarlamentarul Rareș Bogdan.
”Eu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA.
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește. Poliția a deschis o anchetă
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește, situat pe strada Vasile Goldiș. Incidentul s-a produs miercuri, 4 februarie 2026.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul unui bloc aflat pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Alba Iulia.
Oamenii legii deplasați la fața locului au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Ilie Bolojan a anunțat că închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică
Premierul Ilie Bolojan a susținut miercuri seară o conferință de presă în care a spus că Guvernul ”închide măsurile de ajustare bugetară și începe să lucreze la măsuri de relansare economică”.
El a mai spus că recomandarea Ministerului Justiției e să angajze răspunderea Guvernului pentru reforma în administrație.

”La finalul unor măsuri de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri.
Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.
Dar aproximativ 32% dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro
