Cluj
VIDEO. Cazul tânărului acuzat că și-a omorât mama în Franța. Curtea de Apel Cluj decide vineri dacă va fi extrădat sau nu
Curtea de Apel Cluj va decide, vineri, dacă tânărul de 23 de ani, Andrei Boilă, va fi extrădat sau nu în Franța, acolo unde acuzat că și-a ucis și incendiat mama în orașul Molsheim.
Avocatul lui Boilă, Dan Boloș, a cerut, joi, instanței, să respingă extrădarea clientului său pe motiv că în mandatul european de extrădare nu se precizează numele penitenciarului din Franța unde tânărul ar urma să fie plasat pe durata cercetărilor în cazul de omor.
”S-a amânat, pentru vineri, luarea unei decizii de către Curtea de Apel Cluj privind predarea sau nu a clientului meu către autoritățile franceze.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a cerut admiterea extrădării, iar noi am susținut că nu sunt suficiente garanții privind condițiile din penitenciar în Franța în condițiile în care în mandatul european de arestare nu este precizat numele penitenciarului din Franța în care ar urma plasat clientul meu.
Este un viciu grav de procedură”, a spus Boloș.
Potrivit acestuia, în acest moment, clientul său nu acceptă să fie extrădat în Franța.
Incident la arestul IPJ Cluj
Pe de altă parte, avocatul a adus la cunoștința instanței un incident grav care a avut loc în arestul preventiv al IPJ Cluj, unde a fost împiedicat să ia legătura cu Andrei Boilă, cu o zi înainte de termenul de joi.
”Printr-o procedură birocratică i-a fost îngrădit un drept fundamental. Cei din arestul preventiv al IPJ Cluj i-au pus clientului meu în față o foaie pe care să o semneze, oricum el nu semnează niciodată nimic, și nu i-a fost permis contactul personal cu mine”, a explicat avocatul.
Dan Boloș a precizat că Andrei Boilă a fost vizitat în arestul preventiv de o mătușă și una dintre bunici.
Crimă în octombrie 2025
Crima ar fi avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2025, iar de atunci Andrei Boilă a fost căutat de anchetatorii francezi, care îl consideră principalul suspect pentru uciderea mamei sale.
Mama sa, dr. Simona Boilă, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, era cardiolog în Molsheim.
Andrei Boilă a fost prins în 14 ianuarie 2026 de polițiștii clujeni la Iulius Mall din Cluj-Napoca, în baza unui mandat european de arestare, iar o zi mai târziu a fost arestat provizoriu pe 15 zile de Curtea de Apel Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
Curtea de Apel Cluj va decide, vineri, dacă tânărul de 23 de ani, Andrei Boilă, va fi extrădat sau nu în Franța, acolo unde acuzat că și-a ucis și incendiat mama…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Emma Răducanu și Sorana Cîrstea, cu viteză spre sferturile Transylvania Open. Ruse și Cristian, în semifinale la dublu
Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție de Transylvania Open WTA 250 și s-a calificat în sferturile de finală.
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Superstarul pop Lewis Capaldi, cap de afiș la UNTOLD ONE 2026. Artistul vine în premieră în România
Cluj
VIDEO. Dan Tarcea avertizează. Cluj-Napoca a devenit magnet pentru cerșetoria organizată. „Nu vă lăsați păcăliți”
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, îi avertizează pe clujeni să fie atenți atunci când oferă bani pe stradă, atrăgând atenția că, în unele cazuri, cerșetoria nu…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Clujeanul Mircea Abrudean: Parteneriatul strategic cu SUA este un pilon central în strategia de apărare a României
Contribuţia constantă a României la securitatea regională, angajamentul ferm pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene şi ale NATO şi respectarea tuturor…
Citește mai mult pe Cluj24

